Două șoferițe s-au ciocnit, vineri seară, în jurul orei 20.05, pe strada Dimitrie Cantemir, din Roman.
Cătălina T., în vârstă de 24 de ani, din Roman, conducea un autoturism, iar la intersecția cu strada Griviței, tânăra nu a respectat semnificația indicatorului ”oprire”, a pătruns în intersecție și a intrat în coliziune cu un autoturism condus regulamentar de Elena C. După producerea impactului, la fața locului au ajuns polițiștii, dar și pompierii, care au intervenit pentru îndepărtarea pericolelor de incendiu de la ambele autoturisme şi au acordat primul ajutor Elenei C., care a suferit un atac de panică.
În cauză a fost întocmit dosar penal.