Bucătarii italieni care se respectă nu folosesc niciodată sos de tomate din comerţ. Sosul italian de roşii este sfânt! Iată cum poţi să-l pregăteşti:
Ingrediente:
1 ceapă,
2 căţei usturoi,
câteva roşii proaspete (depinde de ce cantitate vreti sa faceti),
7 linguri ulei de măsline,
supă de legume,
condimente (sare, piper, busuioc).
Mod de preparare:
Se încinge uleiul într-o tavă, apoi se adaugă ceapa şi se căleşte câteva minute.
Se adaugă căţeii de usturoi întregi şi se mai lasă la foc - fără să se ardă usturoiul.
Se adaugă roşiile decojite şi tăiate cubuleţe.
Se amestecă din când în când, apoi se adaugă supa de legume puţin câte puţin.
Se pun condimentele şi se fierbe până ajunge la consistenţa dorită.
Truc: se pot adăuga şi alte ingrediente, precum ciuperci, carne tocată sau porumb.