Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Două zile ploioase în Prahova. Cod galben de precipitaţii şi vânt puternic

Publicat in Adevarul, duminică 29 septembrie 2013 ·

Începând de luni, de la ora 13.00 şi până miercuri dimineaţă, la ora 8.00, Prahova este sub atenţionare meteorologică de cod galben de ploi însemnate cantitativ şi intensificări ale vântului

Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie, în intervalul 30 septembrie, ora 13 – 2 octombrie, ora 08, în Banat, Oltenia, Muntenia, Dobrogea şi sudul Moldovei, va ploua pe arii extinse şi se vor cumula cantităţi de apă ce vor depăşi local 30-35 l/mp şi izolat 60-70 l/mp.

În sudul şi sud-estul teritoriului vântul se va intensifica, cu viteze de 50-70 km/h, iar în Bărăgan şi Dobrogea se vor depăşi temporar 80 km/h.

În judeţele Teleorman, Giurgiu, Ilfov – inclusiv municipiul Bucureşti, Călăraşi, Ialomiţa Brăila, Constanţa şi Tulcea, ploile vor fi abundente şi se vor cumula cantităţi de apă ce vor depăşi pe arii extinse 60 l/mp şi izolat 80 l/mp. Pentru aceste judeţe este în vigoare o atenţionare cod portocaliu.

În intervalul menţionat, procesul de răcire se va accentua, iar vremea va deveni deosebit de rece în regiunile extracarpatice şi cele centrale, unde frecvent temperaturile diurne se vor situa cu aproximativ 10 grade sub valorile medii multianuale ale acestei perioade a anului.

Mai puteţi citi

Ultima zi a Festivalului Sinaia Forever aduce muzica clasică în prim-plan. Programul de duminică

Două trasee experimentale spre noul mall din Ploieşti, Afi Palace

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Accident MORTAL în Timiș. Un tânăr a fost grav rănit, iar șoferul vinovat și-a pierdut viața

Gandul acum 25 minute
Un bărbat de 58 de ani a murit, iar un tânăr de 26 de ani a fost rănit, în urma unui accident care a avut loc, sâmbătă, pe Calea Şagului, la ieşire din Timişoara. La faţa locului au intervenit pompierii cu echipaje de descarcerare. ”La locul evenime

NU e glumă! Câte bilete a vândut Dinamo, cu o zi înaintea derby-ului cu Rapid

Gazeta Sporturilor acum o ora
Interes scăzut pentru Rapid - Dinamo, derby din etapa cu numărul 3 din play-off-ul Superligii. Partida se va disputa duminică, 6 aprilie, de la 21:00, pe Arena Națională. 15.000 de bilete 1.500 de bilete Rămâne de văzut cum se vor mobiliza cele două

Gravidă din Iași, trimisă acasă după ce a stat 30 de ore nemâncată ca să intre în cezariană. REACȚIA maternităţii

Gandul acum o ora
Caz revoltător la Iași! O gravidă își acuză medicul ginecolog că a lăsat-o 30 de ore nemâncată, înainte de cezariană. Apoi, a anulat operația și a ar fi trimis-o să nască în altă parte. Situația i-ar fi provocat femeii palpitații și stări de leșin.

Mesaje RO-Alert în localităţi din judeţele Cluj şi Dâmboviţa, pentru a semnala prezenţa unor urşi

News.ro acum 3 ore
Autorităţile din judeţele Cluj şi Dâmboviţa au emis, sâmbătă, mesaje RO-Alert pentru a avertiza populaţia cu privire la prezenţa unor urşi în localităţi. ”În jurul orei 11:47 a fost semnalată prezenţa unui animal sălbatic (urs) în satul Glod. Interv

UPDATE - Un bărbat de 49 de ani a murit după ce a căzut de la etajul 5 al unui bloc din Chiajna / Ancheta a stabilit că există suspiciuni de omor / Un tânăr de 22 de ani, arestat

News.ro acum 3 ore
Un bărbat de 49 de ani a murit după ce a căzut de la etajul al cincilea al unui bloc din Chiajna, iar verificările făcute de anchetatori au stabilit că există suspiciuni de omor. Anchetatorii au identificat un tânăr de 22 de anio, suspectat de comit

Cătălin Predoiu îl atacă pe Nicușor Dan: Postul de la primărie, o gară de unde să fie preluat

Mediafax acum 2 ore
Referindu-se la Olguța Vasilescu, Predoiu a spus, sâmbătă, la Craiova, că este „un primar căruia îi place să fie primar, care știe să fie primar. E ceva ce ne-am fi dorit și la București, ca să vă spun sincer”. „Dar în București avem un primar gener

Cutremur în România, în această dimineață! Care a fost magnitudinea

Ziua Constanta acum 7 ore
În această dimineață, 5 aprilie 2025, la ora 04:33 (ora locală a României), s-a produs un cutremur în zona sismică Vrancea. Potrivit INCDFP, seismul s-a produs la adâncimea de 139,9 kilometri și a avut o magnitudine de 3.9. Conform cercetărilor iniț

Companiile americane au pierdut 5.400 miliarde de dolari pe burse, în doar două sesiuni

Adevarul acum 4 ore
Indicele S&P 500 al Bursei de la New York a ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimele 11 luni, reducând valoarea totală a companiilor din acest indice cu 5.400 miliarde de dolari în doar două sesiuni.

Vaccin intranazal împotriva gripei aviare H5N1, dezvoltat de cercetători

News.ro acum 2 ore
Cercetătorii din Hong Kong lansează un vaccin nazal inovator împotriva gripei aviare. Platforma, testată în pandemie pentru Covid-19 este acum extinsă pentru combaterea virusului H5N1, considerat un risc major pentru sănătatea globală. Administrarea

H. D. Hartmann lansează un avertisment privind relațiile dintre România și Statele Unite: „Situația este foarte gravă”

Mediafax acum 3 ore
H. D. Hartmann, profiler, analist și jurnalist a vorbit, la Gândul EXCLUSIV, despre relațiile României cu SUA, mărturind că acestea sunt înghețate, lucru despre care susține că impactează direct țara noastră. Analistul recunoaște că menirea ambasado

Vremea

București
acum

20°
sâm.

10°/21°
dum.

3°/14°
lun.

2°/10°
mar.

3°/10°
Iasi
acum

18°
sâm.

4°/20°
dum.

0°/8°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/9°
Constanta
acum

18°
sâm.

10°/18°
dum.

4°/13°
lun.

3°/7°
mar.

3°/7°
Cluj-Napoca
acum

17°
sâm.

6°/17°
dum.

-5°/6°
lun.

-2°/4°
mar.

-2°/7°
Timisoara
acum

20°
sâm.

3°/20°
dum.

-2°/9°
lun.

-2°/7°
mar.

-1°/10°