Astăzi, 30.09.2013, în Penitenciarul Bistriţa a avut loc festivitatea de deschidere a anului şcolar 2013 – 2014 pentru persoanele private de libertate aflate în custodia unităţii.
Clopoţelul a sunat începerea şcolii pentru un număr de 38 persoane private de libertate care au solicitat înscrierea la cursurile învăţământului primar, respectiv 32 persoane private de libertate care doresc să urmeze cursurile ciclului gimnazial.
Alături de specialişti ai Serviciului de Educaţie şi Asistenţă Psihosocială, la festivitate au fost prezenţi directorul Şcolii Gimnaziale Nr. 4 Bistriţa, profesor Daniela Danea, precum şi cadre didactice ale acestei instituţii, care, în baza protocolului de colaborare încheiat de Penitenciarul Bistriţa cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Bistriţa-Năsăud, vor asigura instruirea şcolară a persoanelor private de libertate.
Ceremonia de începere a noului an şcolar a fost marcată de discursul domnului comisar de penitenciare Pîrcălab Mihai, şef Birou Educaţie, care a transmis celor prezenţi mesajul directorului general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor:
Indiferent de varsta, generatii succesive de profesori si elevi continua sa asocieze anotimpului toamna- nostalgia sfarsitului vacantei de vara si emotia incepututlui noului an scolar. De la aceasta regula nu fac exceptie persoanele care, desi sunt institutionalizate in unitati ale sistemului penitenciar, au optat pentru educatie si au pornit pe drumul anevoios, dar plin de satisfactii personale, al scolii. Ca parte a demersului formativ, Administratia Nationala a Penitenciarelor adreseaza un mesaj ferm de sustinere tuturor celor care si-au asumat calitatea de elev si isi exprima pretuirea fata de efortul pentru care si-au manifestat disponibilitatea.
Cursurile şcolare vor fi derulate în cadrul programului "A doua şansă", program ce presupune accesul la educaţie pe