Mesajul a fost trimis. Multumesc!

COD PORTOCALIU DE PLOI începând de azi. HARTA zonelor afectate. Comandament pentru SITUAŢII DE UGENŢĂ, la Guvern

Publicat in Mediafax, luni 30 septembrie 2013 ·

Capitala şi opt judeţe din ţară se vor afla, în intervalul luni, ora 21.00 - miercuri, ora 2.00, sub cod portocaliu de ploi, fiind aşteptate precipitaţii de până la 80 de litri pe metru pătrat, potrivit unei avertizări emise de ANM. Membrii comandamentului pentru situaţii de urgenţă se reunesc la Palatul Victoria, la ora 10.00, având în vedere avertizările emise de Administraţia Naţională de Meteorologie.

În intervalul menţionat, vremea se va răci considerabil, în special în regiunile extracarpatice şi cele centrale, unde frecvent temperaturile din timpul zilei se vor situa cu aproximativ 10 grade sub valorile medii multianuale ale acestei perioade a anului, se mai arată în avertizarea emisă de Adminstraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

Meterologii au emis şi două atenţionări COD GALBEN de ploi, care viează, începând de duminică seară, judeţe din jumătatea de sud a ţării.

Astfel, în intervalul duminică, ora 21.00 - luni, ora 13.00, vor fi sub cod galben Capitala şi judeţele Timiş, Caraş-Severin, Mehedinţi, Gorj, Dolj, Olt, Teleorman, Ilfov, Călălaşi, Giurgiu şi, parţial, Vâlcea, Argeş şi Dâmboviţa.

Potrivit ANM, din seara zilei de duminică, 29 septembrie, până în după-amiaza zilei de luni, 30 septembrie, va ploua pe arii extinse în Banat, Oltenia şi cea mai mare parte a Munteniei. În aceste regiuni, în intervalul menţionat, se vor cumula local cantităţi de apă de 20 - 25 de litri pe metru pătrat şi izolat, îndeosebi în zona Munţilor Banatului, peste 30 de litri pe metru pătrat.

În intervalul luni, ora 13.00 - miercuri, ora 8.00, CODUL GALBEN DE PLOI se va extinde în judeţele Prahova, Buzău, Vrancea şi Galaţi, urmând să acopere integral şi judeţele Vâlcea, Argeş şi Dâmboviţa.

"În Banat, Oltenia, Muntenia, Dobrogea şi sudul Moldovei, va ploua pe arii extinse şi se vor cumula cantităţi de apă ce vor depăşi local 30…35 l/mp şi

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 2 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 2 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 2 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 2 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 7 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 2 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 3 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum 2 ore
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Sondaj INSCOP. Două treimi dintre români spun că Ceaușescu a fost un lider bun: „Procentele catastrofice care mitologizează viața în comunism nu sunt doar rezultatul unui fenomen natural”

HotNews acum 11 ore
66% dintre români cred că fostul lider comunist Nicolae Ceaușescu a fost un președinte bun pentru țară. 24% dintre români cred că acesta a fost un lider rău pentru România, iar 7,8% spun că nu știu să aprecieze acest lucru, potrivit unui sondaj INSC

Vremea

București
acum

26°
mar.

23°/41°
mie.

23°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/42°
Iasi
acum

22°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
vin.

19°/36°
Constanta
acum

23°
mar.

22°/34°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
vin.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

26°
mar.

17°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/38°