Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Papa Francisc le solicită jandarmilor de la Vatican să lupte împotriva bârfelor

Publicat in Ziua de Cluj, luni 30 septembrie 2013 ·

Papa Francisc le-a încredinţat jandarmilor un nou rol în micul stat Vatican, acela de a lupta, atunci când pot, împotriva bârfelor şi denigrărilor, relatează AFP.

"Vă cer să ne apăraţi şi împotriva bârfelor", le-a spus Papa Francisc jandarmilor care se ocupă de securitatea celui mai mic stat din lume.

"Să îi cerem Sfântului Mihail (arhanghelul patron al jandarmilor) să ne ajute în acest război: să nu se vorbească niciodată rău despe celălalt, să nu se aplece urechea la indiscreţii. Şi dacă aud pe cineva în timp ce bârfeşte, îl arestez! Îi spun: aici nu se poate: Ieşiţi pe poarta Sfânta Ana (principala cale de acces la Vatican pentru angajaţi şi vizitatori), mergeţi afară şi continuaţi-vă bârfele afară", a sfătuit Papa Jandarmii.

"Nu discordiei", a adăugat el, explicându-le jandarmilor reuniţi pentru slujba zilnică în capela reşedinţei Sfânta Marta, că nimeni, nici chiar el, nu este vaccinat împotriva acestui flagel.

"Aş vrea ca voi să apăraţi nu numai uşile şi ferestrele Vaticanului, o muncă necesară şi importantă, ci să apăraţi şi uşile inimilor celor care lucrează la Vatican, unde tentaţia pătrunde ca şi în alte părţi".

"Este o tentaţie care place diavolului, împotriva unităţii (...) Şi el caută să creeze război intern, un fel de război civil şi spiritual (...) Un război care se duce prin vorbe", a comentat el.

Suveranul Pontif argentinian a făcut referire cu siguranţă la atacurile care existat în toate timpurile la Sfântul Scaun, dar care au fost dezvăluite în cadrul scurgerilor în presa italiană a unor documente confidenţiale şi scrisori ajunse la Benedict al XVI-lea, în cadrul scandalului Vatileaks anul trecut.

Dar Papa Francis vorbeşte şi la prezent, arătând astfel că această dispută nu a încetat complet. Stilul său direct şi voinţa de a reforma Biserica generează numeroase comentarii, nu întotdeauna favorabile, între zi

Articolul in Ziua de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, primele declarații despre numirea făcută la CCR. De ce l-a ales pe Dacian Cosmin Dragoș

HotNews acum o ora
Președintele Nicușor Dan a declarat, marți, că prin decizia de a-l nominaliza pe Dacian Cosmin Dragoș în funcția de judecător al Curții Constituționale a României (CCR) a dorit să își reafirme „angajamentul față de buna funcționare a autorităților p

VIDEO Aeroportul din Marsilia, închis din cauza incendiilor de vegetație. Localnicii, îndemnați să evite „toate activitățile în aer liber”

HotNews acum 47 minute
Un incendiu de vegetație care se propaga rapid în sudul Franței, alimentat de rafale de vânt de până la 70 de kilometri pe oră, a dus la închiderea Aeroportului Marseille Provence, marți, potrivit unui purtător de cuvânt, afectând călătoriile chiar

Premierul Ilie Bolojan va fi consiliat în domeniul politicii externe de Dragoș Hotea

Ziua Constanta acum 49 minute
De asemenea, secretarul de stat Dragoș Hotea va continua să coordoneze problematica politicilor memoriei, la nivelul Cancelariei Prim-Ministrului. Cu o experiență de peste 18 ani în domeniul politicii externe și al promovării drepturilor omului, sec

VIDEO. Un bărbat a murit, după ce a fost „aspirat” de motorul unui avion, în Italia

Ziua Constanta acum 2 ore
Un incident tragic a avut loc pe un aeroport internațional din Italia. Este vorba despre un bărbat a intrat pe pistă și a murit, fiind tras de motorul unui avion din aeroportul Milano Bergamo, potrivit corriere.it. Se pare că persoana a dat buzna în

BNR menține dobânda cheie la 6,50% pe an. Deciziile Consiliului de administraţie

Ziua Constanta acum 2 ore
Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României a decis, marți, 08 iulie, să mențină rata dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,50% pe an, informează banca centrală printr-un comunicat. Rata anuală a inflației s-a menținut în april

Dragoș Anastasiu: Prima variantă cu care ne-am dus la partenerii noștri a fost fără creșterea de TVA

Mediafax acum o ora
„Să știți că toată perioada asta care s-a scurs, de când domnul președinte Dan a intrat în pâine și până ieri, când am asumat asta în Parlament, a fost o luptă întreagă, în interior să găsim cea mai bună soluție, după care am ieșit cu ea la finanțat

Dragoș Anastasiu, despre comparația cu Elon Musk: „Nu mă deranjează. Dar nu vreau să văd în România ce s-a întâmplat în America”

Gandul acum o ora
Invitat la „Ai Aflat! Cu Ionuț Cristache”, Dragoș Anastasiu, vicepremierul României, a declarat că nu-l deranjează că este comparat cu Elon Musk, însă, nu-și dorește să vadă în România ce s-a întâmplat în America. „Eu sper să nu fiu Elon Musk. Nu mă

Apel la sprijin din partea Poliției Române pentru găsirea bărbatului din Mureș bănuit că și-a incendiat fosta iubită

Ziua Constanta acum o ora
O tânără a fost descoperită carbonizată, marți, 8 iulie, într-o locuință cuprinsă de flăcări din comuna Miheșu de Câmpie, județul Mureș. Potrivit primelor detalii din anchetă, femeia, de 23 de ani, ar fi fost ucisă înainte, iar criminalul a incendia

Crimă șocantă în MUREȘ: Tânără găsită carbonizată într-o casă incendiată

Gandul acum 3 ore
O femeie a fost descoperită carbonizată, marți, 8 iulie, într-o locuință cuprinsă de flăcări din comuna Miheșu de Câmpie, județul Mureș. Surse din cadrul anchetei indică faptul că există suspiciunea unei acțiuni intenționate. La locul incendiului s-

BNR: „Rata anuală a INFLAȚIEI va crește considerabil în următoarele luni”. Banca centrală a decis să mențină dobânda-cheie

Gandul acum o ora
Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României (BNR) a decis marți, după ce a analizat cele mai recente evoluții ale indicatorilor macroeconomici, să mențină dobanda – cheie la 6,5% pe an. În ceea ce privește prețurile, conducerea băncii

Vremea

București
acum

38°
mar.

21°/38°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

35°
mar.

23°/37°
mie.

19°/32°
joi

16°/23°
vin.

15°/24°
Constanta
acum

29°
mar.

20°/30°
mie.

19°/28°
joi

16°/29°
vin.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

35°
mar.

17°/35°
mie.

14°/22°
joi

13°/15°
vin.

11°/20°
Timisoara
acum

19°
mar.

17°/29°
mie.

12°/16°
joi

14°/24°
vin.

14°/26°