IAŞI. În luna octombrie, Casa de Cultură “Mihai Ursachi” organizează două evenimente pentru publicul larg.
În perioada 30 septembrie – 20 octombrie, iubitorii de fotografie pot vizita expoziţia “Iezerul de Foc”. După finalizarea cursului “O iniţiere în Fotografie”, organizat de Casa de Cultură, 19 participanţi şi-au selectat fiecare câte trei lucrări realizate în luni de vară. Fotografiile vor fi expuse în cadrul expoziţiei care încheie astfel un ciclu anual dedicat celor patru anotimpuri. În galeriile de artă din Parcul Copou, toamna, iarna, primăvara şi vara au fost surprinse în patru expoziţii consecutive: “Înainte şi după Sfârşitul Lumii”, “Între două glaciaţii”, “Punct şi de la capăt” şi “Iezerul de Foc”. Vernisajul expoziţiei are loc marţi, 1 octombrie, de la ora 18.30, în sala “Diotima”.Casa de Cultură “Mihai Ursachi” invită doritorii să înceapă luni, 14 octombrie, de la ora 18.00, cursul “O iniţiere în Fotografie” cu Dan Mititelu, curs aflat deja la a XVII-a ediţie.
Tot la casa de cultură din Copou vor fi organizate 20 de întâlniri de câte două ore, în fiecare zi de luni şi joi, între orele 18:00 şi 20:00.
Prelegerile sunt ilustrate cu peste 1.000 de planşe tehnice şi fotografii ale unor autori clasici şi contemporani. La sfârşitul iniţierii nu se susţine examen şi nu se oferă diplome de merit. Preţul cursului este de 100 de lei. Cele 16 cursuri organizate până în prezent au reunit peste 510 persoane.
Înscrierile se fac marţi, 15 octombrie şi miercuri, 16 octombrie, între orele 18:00 şi 20:00, la sediul Casei de Cultură “Mihai Ursachi”. La prima întâlnire a cursului fotografic, intrarea este liberă.
IAŞI. În luna octombrie, Casa de Cultură “Mihai Ursachi” organizează două evenimente pentru publicul larg.
În perioada 30 septembrie – 20 octombrie, iubitorii de fotografie pot vizita expoziţia “Iezerul de Foc”. După finalizarea