După un film fără cap și fără coadă, ușor ridicol, în care un personaj face duș pe scena operei și se umple de săpun ca să se simtă ca la el în baie și să cânte mai bine, Woody Allen revine cu ceva mai serios. Blue Jasmine e o surpriză pentru toată lumea care credea că regizorul american, cunoscut în toată lumea fiindcă e pentru fiul său nu doar un tată, ci și un cumnat de încredere, a ajuns în acel punct în care e mai bine să se lase de filme. Ca și Match Point, ultima lui reușită de proporții similare, Blue Jasmine e tot reluarea unei povești. Dacă însăMatch Point se baza pe un film pe care-l regizase tot el, Crime and Misdemeanors,plot-ul lui Blue Jasmine e inspirat dintr-o piesă de teatru scrisă de cu totul altcineva. Allen a împrumutat bucăți importante din Un tramvai numit dorință, de Tennessee Williams, și le-a adăugat câteva elemente de actualitate. Jasmine din titlu, de exemplu, e căsătorită cu un mare escroc financiar, care amintește de cazul lui Bernard Maddof. Într-o zi, soțul ei e ridicat de pe stradă de FBI și dus la închisoare, unde găsește potrivit să se spânzure. Dacă avea o fire mai optimistă, putea să-și continue stilul de viață de până atunci și să organizeze scheme piramidale în care depui un număr de țigări și iei de opt ori mai mult. Sau să escrocheze oameni spunându-le la telefon că fiul lor a provocat un accident grav de mașină și are nevoie de mulți bani ca să ajungă la un acord cu victimele. Mă rog, pușcăria e plină de posibilități, idei să ai. Important e că Jasmine rămâne singură, pierde tot și se refugiază acasă la sora ei săracă, pe care nu o respecta și pe care o ignorase până atunci.

Ginger, sora lui Jasmine, e o femeie modestă și bună la suflet, care trăiește, din câte înțelegem, într-o casă sărăcăcioasă. Deși pentru mulți români locuința aia seamănă mai degrabă cu domiciliul unui medic sau al unui avocat care s-a realiza