Orașul Victoria și alte 17 comune din Țara Făgărașului au făcut deja primul pas spre dezvoltarea turistică a localităţilor. În calitate de membrii ai Asociației „Centru Regional de Dezvoltare a Țării Făgărașului“ reprezentanții acestor primării au primit hărți, cd-uri și pliante, pe bani europeni. Astfel, că de acum înainte, turiștii pot transmite mai departe, imaginea comunele vizitate, prin intermediul imaginilor tipărite.
În acest weekend a avut loc la Academia de la mănăstirea de la Sâmbăta de Sus, o întâlnire care a avut ca scop marcarea încheierii primului proiect depus de Asociația „Centru Regional de Dezvoltare a Țării Făgărașului“. La această întâlnire au participat cei 18 reprezentanți ai primăriilor participante. Este vorba de Cârțișoara, Arpaș, Ucea, Victoria, Viștea, Drăguș, Sâmbăta, Voila, Lisa, Recea, Hârseni, Beclean, Șoarș, Mândra, Șinca , Șinca Nouă, Părău și Șercaia. Cele 18 comune au fost beneficiarele a 250.000 de euro, bani proveniți de la Uniunea Europeană prin intermediul unui proiect câștigat de asociație.
Practic acești bani au fost investiți în pliante, hărți, cd-uri și un site de promovare. Pe site-ul www.tarafagarasuluiromania.ro, cei interesați pot găsi toate informațiile necesare despre cele 18 comune. Au parte chiar și de info audio ghid. Acesta a fost doar primul proiect al Asociației „Centru Regional de Dezvoltare a Țării Făgărașului“. Vor urma și altele.
În cadrul următorului proiect, mai marii comunelor au de gând să amenajeze, în cadrul asociației, un atelier de croitorie.
Orașul Victoria și alte 17 comune din Țara Făgărașului au făcut deja primul pas spre dezvoltarea turistică a localităţilor. În calitate de membrii ai Asociației „Centru Regional de Dezvoltare a Țării Făgărașului“ reprezentanții acestor primării au primit hărți, cd-uri și pliante, pe bani europeni