Sex-appealul este una dintre parţile esenţiale ale unei vedete prin care aceasta se face cunoscută. Personalităţi precum Mila Kunis, Kim Kardashian sau Jennifer Lawrence stârnesc întotdeauna admiraţie prin apariţiile lor. Însă, în ciuda acestui lucru, vedetele spun despre ele că nu se simt la fel de sexy precum sunt considerate.
Chiar dacă fac furori cu apariţiile lor, unele vedete internaţionale nu se consideră atât de sexy pe cât fanii sau criticii le văd. De la Jennifer Lawrence la Kim Kardashian şi Nicole Scherzinger, toate spun despre ele că arată mai puţin fabulos decât par.
Jennifer Lawrence, în „The Sun“:„Cât despre partea cu sex-simbol, nu mă consider ca fiind sexy, aşadar, nu este adevărat“.
La vârsta de 20 de ani, Jennifer Lawrence fusese a doua cea mai tânără actriţă nominalizată la Premiul Oscar pentru Cea Mai Bună Actriţă, iar doi ani mai târziu a primit marele premiu pentru rolul principal din comedia romantică „Silver Linings Playbook“. Mai mult, actriţa a fost apreciată de critici pentru acest rol şi a fost distinsă cu un Glob de Aur şi cu Premiul Independent Spirit pentru Cea Mai Bună Actriţă. Jennifer Lawrence este cunoscută publicului român, în special, pentru rolul Katniss Everdeen din „The Hunger Games“/„Jocurile foamei“.
Kim Kardashian, în „Glamour“: „Nu mă consider la fel de sexy pe cât crede lumea“.
Mulţi tineri au încercat să o seducă pe fiica avocatului Robert Kardashian, însă şarmul celebrei Kim Kardashian s-a dovedit a fi irezistibil pentru rapperul Kanye West. Recent, aceasta a adus pe lume primul copil al cuplului, pe micuţa North West. Celebritatea lui Kardashian este atribuită prieteniei foarte strânse cu Paris Hilton.
Mila Kunis, în „The Sun“: „Nu am acel comportament senzual natural pe care fiecare femeie îl are“.
Dacă Gwyneth Paltrow a fost numită de curând cea mai frumoasă fem