Scris de Otilia Șandor - În urma centralizării discuţiilor dintre reprezentanţii Ministerului Sănătăţii şi cei ai Coaliţiei Profesioniştilor din Sănătate, s-a căzut de acord asupra unora dintre revendicările sanitarilor din ţară.
Astfel, MS va încerca să diversifice sursele de finanţare pentru ca la finalul anului 2016, Sănătatea să aibă 6% din PIB. Surse potenţiale ar fi contributia bugetului de stat, stimularea asigurărilor private de sănătate, contribuţia asiguraţilor, posibilitatea transformării studiilor clinice din servicii medicale în studii de cercetare comerciale, iar TVA-ul aferent să rămână în sistemul de sănătate etc).Penal, dacă înjuri medicii
Ministeriabilii au acceptat să introducă prevederi în regulamentele de ordine interioară din structurile MS care sancţionează denigrarea medicilor ca abatere disciplinară. De asemenea, reprezentanţii MS vor face demersuri la Consiliul Superior al Magistraturii pentru introducerea în Codul Penal a unor sancţiuni drastice pentru încălcarea confidenţialităţii convorbirilor între medic şi pacient sau medic şi familia pacientului. Totodată, se va modifica Legea 95/2006, pentru ca medicii să nu mai figureze deloc ca funcţionar public şi nici echivalent.
Nu s-a stabilit clar o nouă lege de salarizare, dar s-au făcut propuneri din partea celor două părţi implicate, astfel ca în 2014 salarizarea să fie pentru MS o prioritate.
Coaliţia a propus un nou tip de entitate pentru spital – societate medicală civilă, MS a propus (Coaliţia a acceptat) realizarea şi evaluarea proiectului pilot de funcţionare a câtorva spitale din ţară (cu salarii diferite, cu plăţi diferite), dar şi găsirea unor soluţii tehnice, legislative până când se va trece la generalizarea reglementărilor pilot.Decontează iar din stoma
Medicii dentişti au propus, printre altele şi reluarea decontării serviciilor de asistenţă medicală st