Tortilla e un fel de omletă spaniolă, ale cărei ingredinete sunt ouă, cartofi, ceapă şi usturoi. Poate fi servită rece sau caldă, la cină, prânz sau ca gustare. Şi o poţi servi unor musafiri neaşteptaţi.
Tortilla diferă de omleta franţuzească prin faptul că se prepară la un foc mai mic şi trebuie neapărat rumenită pe ambele părţi. Omleta franţuzească se consumă imediat după ce a fost pregătită, în vreme ce tortilla trebuie să stea câteva minute înainte de a putea fi servită.
Ingrediente
ulei de măsline,
o ceapă,
usturoi,
doi cartofi medii,
piper,
6 ouă.
Mod de preparare
Pune uleiul la încins, adaugă ceapa, usturoiul, piperul şi cartofii.
Prăjeste cartofii până când sunt aurii şi puţin moi, apoi adaugă mixtura din tigaie într-un bol, alături de ouăle bătute.
Amestecă şi transferă într-o tigaie cu ulei proaspăt.
Prăjeşte tortilla pe ambele părţi, până când se rumeneşte bine.
Truc: poţi experimenta cu această reţetă punând spanac în loc de cartofi, sau poţi pune mai mult usturoi sau deloc ceapă.
Tortilla e un fel de omletă spaniolă, ale cărei ingredinete sunt ouă, cartofi, ceapă şi usturoi. Poate fi servită rece sau caldă, la cină, prânz sau ca gustare. Şi o poţi servi unor musafiri neaşteptaţi.
Tortilla diferă de omleta franţuzească prin faptul că se prepară la un foc mai mic şi trebuie neapărat rumenită pe ambele părţi. Omleta franţuzească se consumă imediat după ce a fost pregătită, în vreme ce tortilla trebuie să stea câteva minute înainte de a putea fi servită.
Ingrediente
ulei de măsline,
o ceapă,
usturoi,
doi cartofi medii,
piper,
6 ouă.
Mod de preparare
Pune uleiul la încins, adaugă ceapa, usturoiul, piperul şi cartofii.
Prăjeste cartofii până când sunt aurii şi puţin moi, apoi adaugă mixtura din tigaie într-un bol, alături de ou