Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bîrsanificarea

Publicat in Gazeta Sporturilor, luni 30 septembrie 2013 ·

Din cauza mediocrităţii generale din fotbalul nostru, Steaua n-a avut nici măcar adversari pentru un bun antrenament

Pînă cînd vom afla dacă şi cum suporterii aflaţi în greşeală au fost îndrumaţi spre calea cea dreaptă de părintele Laurenţiu, să vedem cum se prezintă echipa pregătită de tînărul şi ambiţiosul Reghecampf. Vorbim despre Steaua, despre o parte a susţinătorilor ei şi despre omul care este şi antrenor, şi lider spiritual. Şi încă multe altele, a căror enumerare nu îşi are locul aici, în ceea ce se doreşte o analiză rece a şanselor campioanei noastre în faţa lui Chelsea. Doamnelor şi domnilor, Laurenţiu Reghecampf!

Steaua a jucat două partide oficiale săptămîna dinaintea întîlnirii cu Chelsea. Cu Avîntul Bîrsana în Cupa României şi cu timişorenii de la ACS Poli în Liga 1. Avîntul Bîrsana, formaţie din Liga a IV-a, ACS Poli, nou promovată. Două meciuri cîştigate la pas de roş-albaştri, primul cu 4-0, al doilea cu 3-0. Peste toate, impresia explicită că reprezentanta noastră în grupele Champions League şi-a asigurat victoria fără să transpire în faţa a două echipe modeste. O modestie asumată. Cu semeţia săteanului venit la oraş în cazul Bîrsanei şi cu resemnarea mielului dus la tăiere din partea trupei antrenate de Valentin Velcea.

Nu oficialii din Ghencea fac programul competiţional. Aici nu e loc de îndoială. Mai mult, la nivel instituţional FRF şi LPF manifestă o băţoşenie faţă de Steaua care nu ajută nici măcar în limite regulamentare o relaxare a calendarului ei competiţional. Mircea Sandu şi Mitică Dragomir sînt specialişti ai plăţii cu aceeaşi monedă. Şi ce este mai simplu în astfel de situaţii decît să pretinzi că toate echipele sînt egale şi regulamentul nu poate fi încălcat nici la nivel de virgulă? Faptul este că Steaua a pregătit meciul cu Chelsea întîlnind doi adversari de mîna a doua. Apartenenţa la o competiţie internă medio

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tanczos Barna: „Nicușor Dan a insistat să nu creștem TVA-ul/ Din diverse motive, variantele alternative nu au fost acceptate”

HotNews acum 5 ore
Vicepremierul Tanczos Barna, fost ministru al Finanţelor Publice, afirmă că preşedintele Nicuşor Dan a insistat ca taxa pe valoarea adăugată (TVA) să nu fie majorată, aşa cum a promis în campania electorală, însă, deşi în discuţiile avute în cadrul

Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au fost avertizați din august 2024 că România riscă să intre în incapacitate de plată din cauza deficitului / Documente „strict confidențiale” publicate de Europa Liberă

HotNews acum 9 ore
Cei trei foști oficiali de la vârful statului român au primit între august și decembrie 2024 mai multe informări cu privire la riscul iminent ca România să încheie anul cu un deficit bugetar mult mai mare decât cel asumat la începutul anului, relate

Premierul Ilie Bolojan - „România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro”

Ziua Constanta acum 6 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ''care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în ca

Pachetul fiscal își arată primele efecte, anunță Ministerul Finanțelor. Costurile de împrumut ale statului scad

HotNews acum 10 ore
Primele efecte ale pachetului fiscal propus de guvernul Bolojan se văd pe pieţele financiare, costurile de împrumut pentru România fiind în scădere, conform unei postări pe pagina de Facebook a Ministerului de Finanţe, informează Agerpres. „Primele

Video Mihai Leu, condus pe ultimul drum la Hunedoara. Orașul și-a plâns fostul mare campion

Adevarul acum 12 ore
A fost zi de doliu, vineri, 4 iulie 2025, la Hunedoara, în memoria fostului mare sportiv Mihai Leu (1969–2025), stins din viață la 56 de ani. Aproape 2.000 de oameni au venit la slujba de înmormântare a fostului campion.

Guvernul a adoptat proiectul Legii Austerității. Ce prevede documentul?

Ziua Constanta acum 8 ore
Astăzi, 4 iulie 2025, în ședința de guvern, Executivul a aprobat proiectul Legii Austerității pentru începerea procedurii de angajare a răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului. Potrivit unui comunicat al Guvernului, Proiect

Ilie Bolojan: „PENSIILE SPECIALE vor fi ATACATE în pachetul doi, sau trei”

Gandul acum 5 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ”care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în car

Alertă de călătorie în Serbia! Ample acțiuni de protest

Ziua Constanta acum 6 ore
Atenționare de călătorie în Republica Serbia - Ample manifestări de protest Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează ori intenționează să călătorească spre sau dinspre Republica Serbia că, începând de

Un profesor a fost arestat preventiv, după ce a agresat sexual două eleve. Abuzurile au avut loc în timpul orelor de meditații

Adevarul acum 9 ore
Un bărbat de 63 de ani, din Cluj-Napoca, profesor de matematică, a fost arestat preventiv pentru agresiune sexuală. El este acuzat că a abuzat două eleve de 14 și 15 ani în timpul orelor de meditații.

Nivelul scăzut al apei pe Dunăre perturbă transportul maritim din Ungaria / A fost cea mai secetoasă lună iunie din 1901 / Este posibil ca tarifele să crească, navele fiind nevoite să-şi reducă încărcătura

G4Media acum 7 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Nivelurile neobişnuit de scăzute ale apei pe Dunăre în Ungaria afectează transportul maritim, agricultura şi ecosistemele locale de-a lungul celui de-al doilea fluviu ca lungime din Europa, care este

Vremea

București
acum

22°
sâm.

21°/34°
dum.

21°/37°
lun.

23°/39°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

20°
sâm.

18°/28°
dum.

18°/34°
lun.

19°/38°
mar.

18°/38°
Constanta
acum

21°
sâm.

21°/31°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

18°/32°
dum.

17°/34°
lun.

19°/36°
mar.

18°/36°
Timisoara
acum

20°
sâm.

17°/34°
dum.

20°/39°
lun.

20°/39°
mar.

21°/37°