Politicenii Daniel Vaillant, Gérard Collomb și Philippe Doucet și-au exprimat sprijinul față de acțiunile demarate de ministrul Valls împotriva taberelor ilegale de romi.
Ministrul francez de Interne a creat disensiuni chiar în rândul membrilor propriului său partid, marți, afirmând că majoritatea romilor nu doresc să se integreze în societatea franceză, atrăgând critici din partea colegei sale de cabinet Cécile Duflot și ministrului Benoît Hamon.
Într-un articol publicat în Journal du Dimanche, 16 politicieni de stânga - primari sau viceprimari, au făcut un apel la unitate în cadrul stângii și Partidului Socialist și au afirmat că doresc "să iasă din ipocrizia reprezentată de ideea că, fiind umanistă, stânga ar trebui să nu reacționeze".
Semnatarii articolului denunță "realitatea inacceptabilă din punct de vedere uman" generată de "instalarea ilicită la porțile și în inima orașelor noastre a unor mahalale unde locuiesc persoane de origine romă".
Politicienii de stânga își exprimă sprijinul pentru acțiunile de evacuare a taberelor de romi.
Politicenii Daniel Vaillant, Gérard Collomb și Philippe Doucet și-au exprimat sprijinul față de acțiunile demarate de ministrul Valls împotriva taberelor ilegale de romi.
Ministrul francez de Interne a creat disensiuni chiar în rândul membrilor propriului său partid, marți, afirmând că majoritatea romilor nu doresc să se integreze în societatea franceză, atrăgând critici din partea colegei sale de cabinet Cécile Duflot și ministrului Benoît Hamon.
Într-un articol publicat în Journal du Dimanche, 16 politicieni de stânga - primari sau viceprimari, au făcut un apel la unitate în cadrul stângii și Partidului Socialist și au afirmat că doresc "să iasă din ipocrizia reprezentată de ideea că, fiind umanistă, stânga ar trebui să nu reacționeze".
Semnatarii articol