Povestea călăului Alexandru Vişinescu, primul torţionar prezentat de gândul şi Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER), în cadrul proiectului „Lista torţionarilor care trăiesc”, a ajuns în New York Times.
Jurnaliştii americani prezintă cazul lui Vişinescu, fostul comandant al penitenciarului comunist de la Râmnicu Sărat, acuzat în urmă cu două săptămâni de genocid.
„La fel ca orice alt fost slujitor al vechiului regim comunist, domnul Vişinescu - acum un pensionar cocoşat şi firav - nu nu bucură când este deranjat de cineva. Până recent, nici nu a fost. A fost lăsat în pace, cu pensia lui generoasă şi un apartament confortabil, înconjurat de fotografii alb-negru din tinereţea lui. Îşi omora timpul făcând plimbări lungi prin parc”, povesteşte New York Times, precizând că pacea „bătrânelului cumsecade” care pare, la o primă vedere, să fie Vişinescu, a fost perturbată recent, odată cu prezentarea crimelor sale în presă şi a punerii lui sub acuzare, într-un proces în premieră pentru România postdecembristă.
Cazul lui Vişinescu, spun jurnaliştii americani, a născut speranţe că România va urma, în sfârşit, drumul pe care au luat-o alte naţiuni din fostul bloc comunist care „s-au trezit din amnezia naţională a unui trecut brutal” şi şi-au revizuit cultura naţională a prescrierii crimelor trecutului, cultură care a şi dus la un nivel foarte mare al corupţiei.
Sursa aminteşte şi că Ion Ficior, şeful coloniei de muncă de la Periprava, este cercetat penal pentru deţinuţii morţi, dar sunt dubii în privinţa şanselor ca vreunul dintre cei doi torţionari să răspundă penal pentru trecutul.
În acest context, fostul procuror Dan Voinea, cel care a instrumentat şi cazul soţilor Ceauşescu, a declarat că acuzarea lui Vişinescu de genocid este însăşi scăparea torţionarului comunist: „L-au acuzat de