Ca în fiecare an, Anim’est vine cu multe surprize și pentru cei mici: 18 scurt-metraje din toate colţurile lumii și patru lung-metraje simpatice își așteaptă tinerii spectatori iar în fiecare dintre cele două weekenduri ale festivalului, o serie de activități interactive vor avea loc la Cinema Studio. Scurtmetrajele se află în cursa pentru trofeul secțiunii Minimest.
Sâmbătă, 5 octombrie, de la ora 10:00 la Cinema Studio vor fi proiectate primele șase scurt-metraje din secțiunea Minimest, de la Zmeul lui Miriam (r. Riho Unt, Estonia), în care prietenii lui Miriam revin la Anim’est cu mare chef de joacă, la filmul leton Cu mâța în sac în regia Nils Skapans, despre prietenia dintre copii și animale, încredere, abandon, toate cu final fericit, până la Crăciun cu Clopoţel şi Clopoţica (r. Chel White, SUA), animat de aventurile unui băiat însoțit de prietenul său blănos, un husky pe nume Clopoțel.
De la ora 12:00, tot la Cinema Studio, urmează o întâlnire specială cu Andreas Hykade, regizor și animator din Germania, dar și membru al juriului la Project Worksheep, care va prezenta serialul său animat pentru copii TOM și alte scurt-metraje (în afara competiției), iar apoi va sta la povești cu participanții într-o sesiune de Q&A.
Duminică, 6 octombrie, de la ora 10:00 la Cinema Studio va fi proiectat primul din cele patru lung-metraje din selecția Minimest, Jean, băiatul de pe Lună / Jean de la Lune, coproducţie Franţa-Germania în regia lui Stephan Schesch despre un băiat care se hotărăşte să viziteze Pământul atunci când se plictiseşte de stat pe lună.
Competiţia Minimest continuă de la ora 12:00 la Cinema Studio, cu filme ca Pilipka, o poveste bielorusă despre fuga de Baba Yaga cea rea în regia Tatianei Koublitskaja, Fereastra (r. Camille Müller, Elveția), despre un băiețel care iubea atât de mult poveștile încât se credea unul dintre eroii l