Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Noul PNDR, posibil, în avans

Publicat in Bihor Online, luni 30 septembrie 2013 ·

Scris de Simona Albinaru - Pentru noul program alocarea financiară a fost redusă cu un miliard de euro.Unele măsuri din noul Program Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014 – 2020 ar putea fi deschise în avans, chiar de la începutul anului viitor.

Astfel, dacă regulamentul de tranziţie ne va permite, pe măsurile care, practic, vor cunoaşte o prelungire şi prin regulamentele europene se încearcă pe răspunderea statului membru, chiar în prima parte a anului 2014, să se deschidă anumite măsuri şi în special măsurile de investiţii, cunoscute ca măsurile 121şi123.

Noul PNDR va avea însă mai puţine măsuri, respectiv14 faţă de 24 câte erau în actualul program.

Investiţiile în ferme şi în industria alimentară românească, dar şi sprijinirea tinerilor, reprezintă priorităţi în noul Program Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020. Vor fi susţinute în primul rând, măsurile destinate tinerilor, iar în cel de-al doilea, măsurile de investiţii în ferme şi în industria alimentară, acestea fiind urmate de cele destinate investiţiilor în infrastructura rurală.Calendar

În privinţa calendarului de adoptare a programului până la sfârşitul lunii octombrie, va exista un prim proiect ce va fi discutat cu potenţialii beneficiari iar pe 1 ianuarie 2014 să se poată merge la Comisie cu un program destul de bine pus la punct pentru începerea negocierilor.

Compania de consultanţă GBI Consulting, împreună cu opt institute şi universităţi din ţară, vor realiza Programul Naţional de Dezvoltare Rurală pentru perioada 2014 – 2020, pe un contract de 3,5 milioane de euro, fără TVA, finanţat în totalitate din fonduri europene.

PNDR este instrumentul prin care se acordă fonduri europene nerambursabile pentru investiţiile private şi publice care vor asigura dezvoltarea satelor din România. Alocarea totală prin PNDR din fonduri europene a fost de 8,12 miliarde de euro

Articolul in Bihor Online >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Antrenorul își condamnă jucătorii, după CFR Cluj - Unirea Slobozia: „Am făcut două cadouri”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Jean Vlădoiu, antrenorul secund de la Unirea Slobozia, a tras concluziile, după ce , scor 1-2, în prima etapă din Superliga. - Christ Afalna, atacant Slobozia

Oficial Elena-Simina Tănăsescu a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale

Ziua Constanta acum 11 ore
În ziua de duminică, 13 iulie 2025, ora 09,00, la Palatul Cotroceni, în fața Președintelui României și a conducerii celor două Camere ale Parlamentului, precum și în prezența prim-ministrului, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de înves

Taxe vamale: Meloni avertizează cu privire la un „război comercial în Occident”

News.ro acum 3 ore
Prim-ministrul italian Giorgia Meloni a avertizat duminică asupra perspectivei unui „război comercial în Occident”, la o zi după anunţurile lui Donald Trump privind impunerea unor taxe vamale de 30% asupra produselor din Uniunea Europeană (UE), rela

UPDATE. Știri Constanța VIDEO. UPDATE. Minor de 14 ani dispărut în apele Dunării lângă Hârșova. A fost declarat decedat

Ziua Constanta acum 8 ore
Astăzi, 13 iulie 2025, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea au fost sesizați, prin apel la numărul 112, despre un copil care a dispărut în Dunăre. Potrivit ISU, minorul în vârstă de aproximativ 14 ani a disp

VIDEO Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit lângă Londra

HotNews acum 5 ore
O aeronavă de mici dimensiuni s-a prăbușit la Aeroportul Southend din Londra, pe coasta de sud-est a Angliei, conform anunțului făcut duminică de poliție, relatează Reuters. „Rămânem la locul unui incident grav pe Aeroportul Southend”, a declarat po

Emisiunile zilei luni, 14 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 3 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comisia Europeană va prelungi suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

Ziua Constanta acum 7 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oțel și aluminiu, în timp ce UE caută un acord pentru a evita o taxă de 30% pe toate produsele sale,

Un raport al Senatului SUA arată că tentativa de asasinare a lui Trump a avut loc după o mai multe greşeli ale Serviciului Secret

G4Media acum 5 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un raport al Senatului SUA publicat duminică arată că o „cascadă” de greşeli a permis unui atacator să tragă asupra lui Donald Trump în timpul unui miting electoral anul trecut şi critică politica di

Marius Tucă Show începe luni, 14 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Victor Ponta

Gandul acum 4 ore
Invitatul zilei este Victor Ponta, fost premier al României. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Scandări revoltătoare la „Beach, Please”. Un grup de tineri, către Selly: „Ceaușescu, Ceaușescu!”. Reacția Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului

HotNews acum 12 ore
Imagini cu momentul în care mai mulți tineri aflați la festivalul „Beach, Please” scandează „Ceaușescu, Ceaușescu!” către Andrei Șelaru (Selly), unul dintre inițiatorii evenimentului muzical, au fost publicate, sâmbătă, de Institutul de Investigare

Vremea

București
acum

23°
lun.

20°/37°
mar.

23°/37°
mie.

21°/35°
joi

21°/34°
Iasi
acum

20°
lun.

19°/36°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
joi

18°/31°
Constanta
acum

21°
lun.

21°/34°
mar.

23°/29°
mie.

23°/28°
joi

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

16°/30°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
joi

15°/25°
Timisoara
acum

19°
lun.

19°/36°
mar.

21°/34°
mie.

20°/34°
joi

16°/30°