Caderea Nabucco a reprezentat, probabil, cea mai puternica dezamagire a Romaniei in ultimii 23 de ani, in termeni de securitate energetica. Putem adauga la aceasta drama si sfarsitul (nementionat) al proiectului AGRI. Pierderile economice si geopolitice pentru Romania sunt fabuloase. Este extrem de ciudat cum, totusi, acest eveniment major s-a aflat pe agenda publica si de guvern pentru cel mult doua saptamani, facandu-si loc cu greu printre cateva dezbateri «politice» romanesti lipsite de continut.

Anumite evenimente care au evoluat pe o perioada de timp relativ scurta, au prevestit, din mai multe puncte de vedere, posibilul rezultat al proiectului Nabucco: (i) importanta expunere financiara a BP in SUA ca urmare a deversarii de petrol de pe platforma Deepwater Horizon in Golful Mexic, (ii) pozitia BP in cadrul consortiului Shah Deniz si procesul de selectie privind Coridorul Sudic, (iii) experienta BP in regiunile arctice si offshore care ar permite Rosneft sa isi dezvolte capacitatile, (iv) afacerea BP-TNK-Rosneft din 2012/2013 in Rusia care a alimentat din punct de vedere financiar balanta BP pusa in pericol de dezastrul din Golful Mexic, (v) retragerea Gazprom din oferta de privatizare pentru compania greceasca de gaze DEPA in favoarea companiei azere SOCAR (membra a consortiului Shah Deniz), (vi) autonomia energetica data de gazele din sisturi in SUA si (noua) abordare regionala bazata pe “echilibrul de putere” care a dus la o implicare redusa in regiunea Marii Caspice, atentia fiind indreptata catre zonele vecine apropiate (America de Sud) si Asia de Est, (vii) evolutia lenta dar sigura a Norvegiei ca al doilea furnizor european de gaze naturale, dupa Rusia, si (viii) promovarea interesului strategic al Israelului in estul Mediteranei,de-a lungul proiectului TAP, in vederea asigurarii exportului de resurse din bazinul Leviathan catre UE. Toate aceste