Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Britanicii fără loc de muncă vor fi obligaţi să muncească în folosul comunităţii în schimbul ajutorului de şomaj

Publicat in Adevarul, luni 30 septembrie 2013 ·

Şomerii britanici nu vor mai beneficia de ajutoare sociale dacă nu vor efectua un număr de ore de muncă în folosul comunităţii, o măsură ce face parte dintr-un plan amplu de reformare a sistemului public din Marea Britanie.

George Osborne, ministrul britanic al Finanţelor, va prezenta luni un plan prin care Guvernul de la Londra va forţa 200.000 de şomeri care nu au locuri de muncă de peste şase luni fie să presteze muncă în folosul comunităţii, fie să meargă zilnic la un oficiu de ocupare a forţei de muncă, fie să se înscrie într-un program intensiv de recalificare profesională, transmite cotidianul „The Guardian”.

Osborne va face anunţul la o conferinţă a Partidului Conservator, care are loc luni la Manchester, prilej cu care va avertiza în repetate rânduri asupra faptului că economia britanică nu este nici pe departe în afara pericolului reprezentat de criză, un mesaj menit să le reamintească alegătorilor de riscul de a se întoarce la o guvernare laburistă, scriu jurnaliştii care au văzut o copie a discursului pe care-l va rosti ministrul Finanţelor.

Programul pe care îl va prezenta Osborne pentru reformarea pieţei muncii va începe în aprilie 2014 şi va presupune investiţii totale de 300 de milioane de lire sterline (360 de milioane de euro) şi are ca ţintă 200.000 de şomeri care beneficiază de ajutoare sociale de mai bine de şase luni.

Reforma vine pe fondul unui sentiment tot mai puternic din partea societăţii britanice cu privire la beneficiarii de ajutoare sociale, despre care cei mai mulţi contribuabili au impresia că fraudează cumva statul şi din această cauză cer înăsprirea sistemului.

„Pentru prima dată, toţi şomerii pe termen lung care sunt apţi pentru muncă vor fi obligaţi să facă ceva în schimbul beneficiile pe care le primesc pentru a-i ajuta să-şi găsească de lucru. Dar nimen

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Meta refuză să semneze codul AI al UE: ”O exagerare care va sufoca inovaţia”

News.ro acum 36 minute
Meta Platforms a anunţat că nu va semna noul cod de bune practici pentru inteligenţa artificială propus de Uniunea Europeană, acuzând Bruxellesul de o abordare excesivă care ar putea frâna dezvoltarea companiilor din domeniu, transmite CNBC. Decizia

FOTO Șapte cluburi din Vama Veche și Costinești, închise temporar de comisarii ANPC! Ce nereguli au fost constatate

Ziua Constanta acum 53 minute
27 de controale au fost desfășurate în cluburile din Vama Veche și Costinești în data de 18.07.2025 de comisarii din cadrul Comandamentului Litoral ANPC 2025, coordonat de președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor-Cristian P

CEO-ul surprins îmbrățișând o colegă la un concert Coldplay, suspendat din funcție după momentul viral

Adevarul acum o ora
CEO-ul companiei Astronomer a fost suspendat din funcție după un moment jenant petrecut la concertul Coldplay, când a fost surprins îmbrățișând o colegă. Incidentul a generat un val de reacții pe internet și acuzații de infidelitate.

„Chiar vorbesc și limba”. Dominic Fritz explică prezența sa în delegația oficială a lui Nicușor Dan, la vizita de stat din Germania

Adevarul acum 27 minute
Dominic Fritz, președintele USR, a făcut precizări vineri seară, 18 iulie, privind motivele vizitei sale în Germania alături de preşedintele Nicuşor Dan.

Trump dă în judecată Wall Street Journal, Dow Jones şi pe Rupert Murdoch pentru 10 miliarde de dolari

Ziarul Financiar acum 14 minute
Donald Trump a depus vineri, la Curtea Federală din Miami, un proces în valoare de 10 miliarde de dolari împotriva Wall Street Journal, Dow Jones, News Corp – lanţul deţinut de magnatul Rupert Murdoch – şi doi reporteri ai publicaţiei, acuzându-i de

Copac căzut pe calea ferată! Circulaţie feroviară oprită temporar între staţiile Răstolița şi Toplița

Ziua Constanta acum o ora
Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA informează că traficul feroviar este oprit temporar, la această oră, între staţiile Răstolița şi Toplița, interval feroviar unde se acţionează pentru îndepărtarea unui copac prăbuşit pe linia de contact. Pot

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 11 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

SuperLiga: Universitatea Craiova, al doilea meci consecutiv cu trei goluri marcate. Victorie cu FC Argeș

HotNews acum 9 ore
Universitatea Craiova s-a impus în fața formației FC Argeș, scor 3-1, într-un meci disputat vineri, pe stadionul „Ion Oblemenco”, în etapa a doua din SuperLiga. Gruparea din Bănie a reușit să treacă peste problemele din prima rundă, când a condus cu

Preşedintele Nicuşor Dan, față cu diaspora germană: „Nu există mai multe Românii”

Gandul acum 9 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania, că autorităţile române trebuie să colaboreze cu organizaţiile românilor din diaspora. ”Cred că lucrul cel mai important pe care noi t

Un nou weekend „Străzi Deschise – Bucureşti, Promenadă urbană” aduce arta şi distracţia pe Calea Victoriei / Restricţii rutiere

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare „Străzi Deschise – Bucureşti, Promenadă urbană” revine în acest weekend cu o invitaţie la plimbare, descoperire şi spectacol, în cea mai recent extinsă zonă pietonală de pe Calea Victoriei. Sâmbătă ş

Vremea

București
acum

21°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

24°/41°
Iasi
acum

20°
sâm.

17°/26°
dum.

15°/31°
lun.

18°/33°
mar.

22°/38°
Constanta
acum

22°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

22°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

17°
sâm.

15°/26°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

19°
sâm.

16°/29°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/34°