Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Eco-Rom Ambalaje lansează procedura de achiziţie de servicii pentru gestionarea deşeurilor de ambalaje

Publicat in BusinessMagazin, luni 30 septembrie 2013 ·

 

Eco-Rom Ambalaje, deţinătoarea licenţei Punctul Verde în România şi cea mai importantă organizaţie de preluare de la agenţii economici a obligaţiei de reciclare şi valorificare a deşeurilor de ambalaje, lansează, pentru prima oară în România, procedura de achiziţie de servicii pentru gestionarea deşeurilor de ambalaje

Aceasta presupune atribuirea contractului de prestări servicii de colectare/sortare pentru reciclarea şi valorificarea prin incinerare cu recuperare de energie a deşeurilor de ambalaje provenite din circuitul industrial-comercial şi din cel al achiziţiilor de la populaţie.

Piaţa deşeurilor din România a ajuns la un nivel de maturitate caracterizat de un sistem care s-a dezvoltat gradual, fără însă a fi optimizat constant. ,,În prezent, Eco-Rom Ambalaje are contracte cu peste 210 colectori şi operatori de salubritate, iar numărul acestora in sistem a crescut cu o medie de 5% de la an la an. În acest context şi ţinând cont de dezvoltarea pieţei deşeurilor din România, am simţit nevoia unei eficientizări a relaţiei cu partenerii noştri, astfel încât serviciile de colectare, reciclare şi valorificare a deşeurilor să se desfăşoare în condiţii de transparenţă şi corectitudine dar optime din punct de vedere al costurilor.” a declarat Sorin Cristian Popescu, Director General Eco-Rom Ambalaje

Modelul este adaptat realităţilor naţionale după modele din Belgia şi Austria. Printre beneficiile acestuia se numără transparentizarea modului de selectare a prestatorilor de servicii de colectare/sortare, dezvoltarea calităţii serviciilor de colectare separată din sistemul Eco-Rom Ambalaje şi, implicit, la nivel naţional, asigurarea unui management al deşeurilor corect, conform legislaţiei în vigoare şi asigurarea unui preţ competitiv al serviciilor de colectare, sortare şi transport ale deşeurilor de ambalaje, în vederea reciclării.

Ca

Articolul in BusinessMagazin >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cum s-a produs atentatul cu bombă în care a fost ucis Ioan Crișan, omul de afaceri de la Arad. Detalii din ancheta procurorilor

Libertatea acum o ora
Omul de afaceri Ioan Crişan a murit în mai 2021 după explozia unui dispozitiv improvizat, pus în mişcare de un mecanism folosit ca detonator, controlat prin telefonul mobil, a anunțat Parchetul General joi, 24 octombrie.

Kamala Harris afirmă că îl crede pe Donald Trump că este un fascist: „Este un pericol pentru securitatea Americii”

Mediafax acum 2 ore
Vicepreşedinta SUA, Kamala Harris, a afirmat despre Donald Trump că îl crede un fascist. Democrata a declarat că fostul preşedinte american este un pericol pentru securitatea Americii.

Managerul de la Spitalul CF 2 din Capitală, ACORD cu procurorii. Acesta a recunoscut că a luat mită de peste 140 de ori

Gandul acum 24 minute
Șerban Bucur, managerul Spitalul CF 2 din București a semnat cu procurorii DNA un acord de recunoaștere a vinovăției. Reamintim că acesta era acuzat de infracțiunii de luare de mită în formă continuată în 146 de acte materiale, potrivit unui comunic

Un poliţist de 23 de ani a murit după ce a căzut de la etajul al treilea al unui bloc din Sectorul 3 / Serviciul Omoruri şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti au demarat o anchetă

News.ro acum 34 minute
Un poliţist de 23 de ani a murit, în noaptea de miercuri spre joi, după ce a căzut de la etajul al treilea al unui bloc din Sectorul 3. Serviciul Omoruri şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti au demarat o anchetă penmtru a stabili detaliile

Percheziții în Buzău și Sibiu. Mașini de lux vândute cu acte false! (VIDEO)

Ziua Constanta acum 46 minute
În cadrul operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române, la data de 24 octombrie a.c., polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, din cadrul Insp

Bărbat din Timiş, găsit decedat în grădina locuinţei sale

Press Alert acum 40 minute
Un bărbat în vârstă de 52 de ani a fost găsit fără suflare în grădinţa locuinţei sale din Curtea, judeţul Timiş. Se pare că acesta s-a sinucis prin spânzurare. „La data de 24 octombrie a.c., în jurul orei 08:58, polițiștii Secției 10 Poliție Rurală

Ron Ely, starul serialului Tarzan, a murit. Actorul avea 86 de ani

Mediafax acum 48 minute
„Lumea a pierdut unul dintre cei mai mari oameni pe care i-a cunoscut vreodată - iar eu mi-am pierdut tatăl”, a declarat fiica actorului, Kirsten Casale Ely, într-o postare pe Instagram. Vezi această postare pe Instagram

Lasconi: Cred că anul viitor se va încheia războiul din Ucraina / Dacă aş fi preşedintele Ucrainei, nu aş ceda teritorii / România va avea un rol mult mai important pentru că până acum a avut un preşedinte leneş

News.ro acum o ora
Preşedintele USR, Elena Lasconi, a afirmat că ea crede că anul viitor se va încheia războiul din Ucraina şi a precizat că modul în care se va întâmpla acest lucru va fi decizia poporului ucrainean. Ea a adăugat că, dacă ar fi preşedintele Ucrainei,

Turcia loveşte obiective din Siria şi Irak după atacul de lângă Ankara

G4Media acum 2 ore
Turcia a lansat miercuri noaptea lovituri aeriene împotriva unor obiective din nordul Siriei şi al Irakului, după ce patru oameni au fost ucişi şi 14 răniţi într-un atac asupra sediului de lângă Ankara al unei companii aerospaţiale turce, transmite

Campania pentru alegerile prezidențiale din România începe vineri / 14 candidaţi s-au înscris în cursă, dintre care 4 independenți

G4Media acum 3 ore
Campania electorală pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale din acest an începe vineri, la ora 00,00, şi se va încheia pe data de 23 noiembrie, la ora 7,00, transmite Agerpres. Alegerile prezidenţiale sunt programate, în acest an, pe 24 noiemb

Vremea

București
acum

14°
joi

11°/17°
vin.

9°/17°
sâm.

10°/19°
dum.

9°/19°
Iasi
acum

joi

8°/15°
vin.

7°/16°
sâm.

7°/18°
dum.

7°/18°
Constanta
acum

14°
joi

12°/15°
vin.

11°/15°
sâm.

12°/15°
dum.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

joi

7°/16°
vin.

7°/17°
sâm.

7°/18°
dum.

8°/18°
Timisoara
acum

13°
joi

10°/18°
vin.

9°/19°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/21°