Victimele au nevoie mai întâi de adevăr şi apoi de compensaţii.

După ceremonia în care Ştefan Voitec i-a dat lui Ceauşescu sceptrul, Salvador Dali a trimis o telegramă în care a transmis felicitări pentru “instituirea sceptrului prezidenţial". Ironia artistului nu a fost sesizată şi telegrama a fost publicată în presa oficială. Cred că ar merita şi Victor Ponta felicitări pentru iniţiativa legată de decomunizare printr-o nouă raportare a victimelor la torţionari. Adică, dacă va exista o decizie definitivă care să ateste că cineva a fost torţionar, ar urma, după nesfârşite formalităţi, ca acela să fie obligat să acorde victimelor sale (sau oricăror victime?), drept compensaţie, un procent din pensia sa, timp de cel puţin doi ani.

Găsesc că ideea arată o inadmisibilă lipsă de respect faţă de victime, pentru că sugerează că datoria de adevăr şi de dreptate pe care o are statul faţă de aceste victime ar putea să fie suplinită de un gest de generozitate haiducească în care se iau bani de la unii şi se dau la alţii.

Dacă voiau, torţionarii ar fi putut să îşi ceară scuze, fără să facă vreo donaţie. Nu le-a cerut nimeni niciodată nici măcar 0,001% din pensie. Imensa lor majoritate nu vor nici măcar acum să aibă o atitudine omenească faţă de victimele lor, pe care încă nu le cunosc cu adevărat. Nici nu le trece prin minte că au făcut ceva rău, nici nu se gândesc să se scuze şi cu atât mai puţin să accepte să dea compensaţii.

În fond, cum s-ar calcula acestea? Pe ce criterii? Cine va fi considerat victimă? Se va împărţi un procent din pensia unui torţionar la numărul victimelor sale? Sau suma acelor procente "excedentare" ale pensiilor torţionarilor la suma victimelor? Cum se vor diferenţia efectele pe care le-au avut asupra victimelor regulamentele absurde de cele datorate excesului de zel al torţionarului? Se va reduce şi pen