Precipitaţii de amploare vor avea loc în sudul ţării în următoarele două-trei zile. Cantităţile de apă vor ajunge la 70 l/mp în judeţele avertizate cu Cod Galben, iar în cele avertizate cu Cod Portocaliu vor depăşi cumulat 80 l/mp, a anunţat directorul ANM, Ion Sandu.
Ploi însemnate vor cădea în noaptea de luni spre marţi în judeţele Teleorman, Giurgiu, Călăraşi, plus Bucureşti.
Capitala şi judeţele Ilfov, Teleorman, Giurgiu, Călăraşi, Ialomiţa, Brăila, Tulcea şi Constanţa se vor afla în intervalul luni ora 21-miercuri ora 2 noaptea sub Cod Portocaliu de ploi. Sunt aşteptate precipitaţii de până la 80 de litri pe metru pătrat, potrivit ANM.
Drumuri închise?
Poliţia rutieră este pregătită să închidă temporar drumurile, în special începând cu noaptea de luni spre marţi, dacă nivelul precipitaţiilor va creşte la un nivel important, a anunţat luni dimineaţă ministrul de Interne, Radu Stroe, la Comandamentul pentru Situaţii de Urgenţă, reunit la Guvern.
Ministrul spune că este important să fie eliberate şi gurile de canal din Capitală, astfel încât "să nu avem Veneţia în Bucureşti".
Autorităţile analizează de asemenea posibilitatea declarării unui Cod Portocaliu de inundaţii. Probleme cauzate de acumularea cantităţilor de precipitaţii şi afluenţii râurilor pot apărea în principal în Bucureşti, Constanţa şi Tulcea, anunţă ministrul delegat pentru Ape, Lucia Varga.
Mai multe râuri din sud-vestul ţării se află luni sub Cod Galben de inundaţii. Bazinele hidrografice vizate sunt Timiş, Bârzava, Caraş, Nera, Cerna şi Jiu, potrivit unei avertizări emise de Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor.
Seisme
Situaţia seismelor produse în ultima perioadă în judeţul Galaţi este monitorizată de către autorităţi şi nu există motive de panică, a declarat luni premierul Victor Ponta, la Comand