Săptămâna aceasta, Primăria municipiului Roman va intra în posesia formei finale a unui film de prezentare a oraşului.
Primarul Laurenţiu Dan Leoreanu afirmă că filmul va fi folosit la toate întâlnirile oficiale pe care le va avea cu oameni politici sau investitori şi va fi prezentat şi în străinătate. Costul filmului se ridică la aproximativ 1.000 de euro şi este realizat de o echipă de cameramani romaşcani. “Un astfel de film costă, în alte oraşe, între 10.000 şi 50.000 de euro. Noi nu ne putem permite decât aproximativ 1.000 de euro. Filmul va avea două variante: o formă mai amplă, de 12 minute – în care vor fi prezentate toate instituţiile din oraş, marii agenţi economici şi obiectivele turistice -, şi un rezumat de trei-patru minute. Va fi doar prezentarea muncipiului Roman, fără a face politică. Nici măcar eu nu voi fi prezent în film. Am preferat să lucrăm cu oameni din Roman, pentru că vor câştiga şi un ban, dar au ocazia să facă ceva şi pentru municipiu”, a declarat primarul Laurenţiu Dan Leoreanu.
Săptămâna aceasta, Primăria municipiului Roman va intra în posesia formei finale a unui film de prezentare a oraşului.
Primarul Laurenţiu Dan Leoreanu afirmă că filmul va fi folosit la toate întâlnirile oficiale pe care le va avea cu oameni politici sau investitori şi va fi prezentat şi în străinătate. Costul filmului se ridică la aproximativ 1.000 de euro şi este realizat de o echipă de cameramani romaşcani. “Un astfel de film costă, în alte oraşe, între 10.000 şi 50.000 de euro. Noi nu ne putem permite decât aproximativ 1.000 de euro. Filmul va avea două variante: o formă mai amplă, de 12 minute – în care vor fi prezentate toate instituţiile din oraş, marii agenţi economici şi obiectivele turistice -, şi un rezumat de trei-patru minute. Va fi doar prezentarea muncipiului Roman, fără a face politică. Nici măcar eu nu voi fi prezent în film. Am