Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Încasarea amenzilor, tema dată de prefect şefilor de instituţii

Publicat in Pandurul, marți 1 octombrie 2013 ·

Directorii instituţiilor de control au fost luaţi la rost de către prefectul Claudiu Teodorescu din cauza amenzilor cu multe zerouri, date pe hârtie, şi a banilor puţini care au ajuns la bugetul de stat. Teodorescu le-a cerut, ca în cel mai scurt timp, să-i prezinte o situaţie referitoare la amenzile contestate în instanţă şi la cuantumul celor încasate în primul semestru al anului în curs. Şefii instituţiilor cu atribuţii de control spun că şi-au făcut treaba bine şi că au câştigat majoritatea amenzilor atacate în instanţă.

Claudiu Teodorescu, prefectul judeţului Gorj, le-a atras atenţia şefilor instituţiilor de control asupra faptului că pe hârtie figurează amenzi foarte mari, iar banii ajunşi la buget sunt din ce în ce mai puţini. Teodorescu crede că foarte mulţi dintre angajaţii acestor instituţii greşesc atunci când întocmesc procesele-verbale de contravenţie, iar aceste greşeli sunt speculate în instanţă de către persoanele sancţionate. Prefectul le-a cerut directorilor instituţiilor cu atribuţii de control să-i prezinte situaţii concrete referitoare la banii încasaţi din amenzi şi la sancţiunile atacate în instanţă, în primul semestru al anului în curs. „Am văzut că se dau amenzi cu foarte multe zerouri, dar la bugetul de stat stăm din ce în ce mai prost. Am înţeles, că mai sunt colegi care greşesc pe fond sau pe formă. V-aş ruga să-mi prezentaţi situaţii referitoare la cuantumul amenzilor de pe primul semestru în care să specificaţi cât se poate de clar câte amenzi au fost contestate în instanţă şi câte au rămas definitive”, a cerut Claudiu Teodorescu în cadrul şedinţei de ieri a Colegiului Prefectural. Acesta s-a revoltat în mod deosebit pe Ion Iliuţă, directorul Direcţiei Sanitar-Veterinare Gorj, şi pe Viorel Caragea, şeful Inspectoratului Judeţean de Poliţie, surprinşi într-un mod de neatenţie. „Domnul Iliuţă ceea ce vorbesc vă priveşte şi pe dum

Articolul in Pandurul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Grupul rus Gazprom va suspenda exporturile de gaze către Republica Moldova pe 1 ianuarie

News.ro acum 55 minute
Gigantul energetic rus Gazprom a declarat sâmbătă că va suspenda exporturile de gaze către Republica Moldova pe 1 ianuarie, de la ora 05:00 GMT, din cauza datoriilor neachitate de către ţară, care se pregăteşte pentru posibile întreruperi extinse al

Decizii în coaliţie - Primul tur al alegerilor prezidenţiale, în 23 martie

News.ro acum 3 ore
Primul tur al alegerilor prezidenţiale ar urma să aibă loc în 23 martie, conform acordului de principiu la care au ajuns sâmbătă liderii coaliţiei de guvernare. Surse din coaliţie a precizat că liderii PSD, PNL UDMR şi ai grupului minorităţilor naţi

Putin își cere scuze după prăbușirea avionului în Kazahstan, fără a-și recunoaște responsabilitatea pentru zecile de decese

Ziare.com acum 2 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a recunoscut sâmbătă, 28 decembrie, potrivit Kremlinului, că apărarea antiaeriană rusă era în acţiune miercuri la momentul în care un avion azer încerca să aterizeze, aeronavă care s-a prăbuşit puţin mai târziu în Kaz

USB-C devine oficial standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor în Uniunea Europeană

Ziua Constanta acum 4 ore
USB-C devine, în mod oficial, de sâmbătă, standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor la nivelul Uniunii Europene, potrivit unui anunț al Comisiei Europeane, pe Facebook. Astăzi este ziua cea mare. Spunem bun-venit încărcătorului USB! USB-C es

Nicuşor Dan anunţă că pasajele subterane de la Obor ş Lujerului şi podul de la Băneasa vor intra in reparaţii în cursul anului viitor.

News.ro acum 42 minute
Primarul general al municipiului Bucureşti, Nicuşor Dan, anunţă că în mod cert pasajele subterane de la Obor ş Lujerului şi podul de la Băneasa, de pe drumul naţional 1 Bucureşti-Ploieşti, vor intra in reparaţii în cursul anului viitor. Edilul preci

Nicușor Dan despre eventuala scumpire a biletelor STB: „E o discuție pe care trebuie să o avem”

HotNews acum o ora
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat, la TVR Info, că va fi analizată în Consiliul General al Municipiului București posibilitatea creșterii tarifelor pentru călătoriile cu transport în comun. Primarul a făcut acest anunț în condiți

Ordonanța „trenuleț”: Angajările la stat suspendate, pensiile și salariile bugetarilor înghețate în 2025. Ce măsuri ia Guvernul

Libertatea acum 3 ore
Guvernul va adopta așa-numita Ordonanță „trenuleț” în ședința programată luni, 30 decembrie, potrivit informațiilor Libertatea din cadrul Executivului.

Donald Trump solicită amânarea interzicerii TikTok în SUA pentru a căuta o soluție politică

Ziare.com acum 8 ore
Preșdintele ales Donald Trump a cerut Curții Supreme a SUA să amâne aplicarea unei legi care ar putea interzice populara aplicație TikTok sau ar forța vânzarea acesteia, invocând necesitatea unui timp suplimentar pentru a explora o „rezolvare politi

UE cere o anchetă independentă privind prăbușirea avionului Azerbaijan Airlines. Mesajul șefei diplomației europene

HotNews acum o ora
Uniunea Europeană a cerut sâmbătă o anchetă „rapidă şi independentă” asupra prăbuşirii avionului Azerbaijan Airlines, după ce SUA au sugerat că incidentul este posibil să fi fost cauzat de o rachetă antiaeriană rusă, relatează AFP, preluată de Agerp

Un bărbat a fost împușcat mortal în timpul unei partide de vânătoare, la Răcoasa, județul Vrancea

Ziua Constanta acum 3 ore
Procurorii vrânceni fac cercetări in rem după ce un bărbat de 40 de ani, care strângea lemne uscate din pădure, a fost împuşcat mortal, vineri seara, în timpul unei partide de vânătoare la Răcoasa, acuzaţiile fiind de ucidere din culpă, nerespectare

Vremea

București
acum

sâm.

2°/4°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

3°/7°
lun.

1°/6°
mar.

2°/8°
Constanta
acum

sâm.

2°/4°
dum.

2°/5°
lun.

2°/7°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°