Duminicǎ, 29 septembrie au avut loc proteste ȋn București și țarǎ fațǎ de proiectul Roșia Montanǎ, mii de persoane ieșind ȋn stradǎ.
Sute de persoane care se opun proiectului minier de la Roşia Montană au plecat duminică seară, din zona staţiei de metrou Titan, în marş spre Piaţa Universităţii din Capitală. Coloana de manifestanţi s-a mărit pe traseu la peste 2.000, odată cu apropierea de centrul Capitalei. Protestul faţă de proiectul minier Roşia Montană desfăşurat duminică seară în București s-a încheiat în jurul orei 23.00, fără incidente, circulaţia rutieră în Piaţa Universităţii fiind reluată.
Peste 2.000 de persoane care protestează în Capitală, duminică seară, faţă de proiectul minier de la Roşia Montană au ocupat Piaţa Universităţii, unde manifestanţilor veniţi în marş din Titan li s-au alăturat aproximativ 150, care îi aşteptau la fântâna de la Universitate. Din cauza protestului, traficul a fost blocat parţial în rondul de la Universitate, unde se poate circula, la ora transmiterii acestei ştiri, doar dinspre Unirii spre Piaţa Rosetti.
Marşul a avut traseul Titan – bd. Nicolae Grigorescu – bd. Camil Ressu – Dristor – bd. Mihai Bravu – str. Dristorului – str. Delea Nouă – Calea Călăraşilor – bd. Corneliu Coposu – bd. I. C. Brătianu – Piaţa Universităţii. Coloana de manifestanţi a fost încadrată de jandarmi şi poliţişti de la rutieră, care întrerup temporar circulaţia pe porţiunea de drum în care se află manifestanţii. Potrivit mediafax, protestatarii cer respingerea de către Parlament, prin vot, a proiectului de lege ce reglementează exploatarea minereurilor din perimetrul Roşia Montană, interzicerea exploatărilor cu cianuri în România, introducerea zonei Roşia Montană în patrimoniul UNESCO şi demisia demnitarilor care au iniţiat proiectul de act normativ.
De asemenea, peste 5.000 de persoane au manifestat la Cluj Traficul rutier în