News În perioada 30 septembrie – 4 octombrie 2013, poliţiştii botoşăneni vor derula campania „Săptămâna prevenirii criminalităţii”. Acţiunea este rezultatul unei iniţiative la nivel naţional a Institutului de Cercetare şi Prevenire a Criminalităţii din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.
Ca și în anii precedenți, acțiunea vizează sensibilizarea cetățenilor în legătură cu importanța prevenirii criminalității, necesitatea adoptării unor măsuri de autoprotecție și consecințele asociate comiterii de infracțiuni.
La nivelul întregii ţări, în perioada menţionată, se vor desfăşura activităţi structurate pe diverse domenii de prevenire, fiecare zi având o altă temă. Astfel, vor fi abordate, în ordine: prevenirea furturilor, prevenirea violenței, prevenirea delincvenţei juvenile, prevenirea victimizării minorilor, şi siguranţa rutieră.
În judeţul Botoşani, Săptămâna prevenirii criminalităţii va include activităţi specifice organizate în parteneriat cu unităţi de învăţământ preuniversitar şi organizaţii neguvernamentale din judeţ.
Activităţile vor fi derulate şi la nivelul claselor primare din alte şcoli botoşănene, în cursul anului şcolar.
News În perioada 30 septembrie – 4 octombrie 2013, poliţiştii botoşăneni vor derula campania „Săptămâna prevenirii criminalităţii”. Acţiunea este rezultatul unei iniţiative la nivel naţional a Institutului de Cercetare şi Prevenire a Criminalităţii din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.
Ca și în anii precedenți, acțiunea vizează sensibilizarea cetățenilor în legătură cu importanța prevenirii criminalității, necesitatea adoptării unor măsuri de autoprotecție și consecințele asociate comiterii de infracțiuni.
La nivelul întregii ţări, în perioada menţionată, se vor desfăşura activităţi structurate pe diverse domenii de prevenire, fiecare z