Se cunoaste de lunga vreme cat de fecunda a fost actiunea Societatii lui Iisus in campul educatiei. Vestigiile initiativelor iezuitilor sunt impunatoare in foarte mult tari (din Japonia in Brazilia, din Africa de Sud in SUA, nu mai vorbim de Europa).
Pe actualul teritoriu al Romaniei, prima scoala s-a organizat la Cenad (Arad), dar prima institutie de invatamant superior a fost colegiul iezuit din Cluj, infiintat in 1581 de catre emisarii Papei, Antonio Posevino si Jakub Wujek (acesta din urma a si tradus Biblia in poloneza, iar un exemplar al traducerii, tiparit recent in conditii grafice unice de catre Vatican l-am remis BCU Cluj-Napoca). Loviti de nenumarate ori in istorie, iezuitii au continuat neabatut sa inoveze educatia in lume, iar dintre ei s-au ridicat numerosi invatati de referinta.
Mi-am dat seama de acestea, din nou, in doua imprejurari. Prima a fost conferinta pe care am sustinut-o in 2009 la Universitatea Gregoriana din Roma, alaturi de cardinalul Etchegaray, urmata de vizita cu care m-a onorat, la Cluj-Napoca, rectorul Ghirlanda al universitatii de varf a catolicismului mondial (totdeauna un iezuit, prin statutul institutiei). Atunci am facut lecturile de trebuinta spre a cunoaste detaliat conceptia iezuitilor asupra educatiei. A doua imprejurare a fost ocazionata in 2011, de desemnarea mea de catre Sfantul Scaun, ca responsabil al comisiei internationale de evaluare a facultatilor iezuite (Centre Sevres) de la Paris, institutii cu vast impact in istorie, care i-au dat, in vremuri mai recente, pe Henri de Lubac, cardinalul Danielou, Teillhard de Chardin. Atunci am putut observa aplicarea optiunilor mereu actuale ale educatiei iezuite - orientarea spre contactul personal dintre professor si student si spre formarea gandirii proprii studentului, organizarea in sistem a cunostintelor, procedura metodica, impartasirea experientelor, dedicar
