În sfârşit o noutate în lumea verbului mioritic, o voce altfel printre notele unisone care alcătuiesc literatura vrânceană. Deşi suntem la curent cu apariţiile editoriale ale scriitorilor vrânceni, volumul de faţă ne-a scăpat din vedere şi întamplarea a făcut ca într-o seară mohorâtă de toamnă un coleg să ne ofere spre lectură acest volum: Carmen Ştefănescu, „Oraşul inimii în timp” (Ed. Floare Albastră, Bucureşti)

O carte cât o viaţă de om, care te captivează prin profunzimea gândurilor şi sinceritatea rândurilor aşternute pe hârtie. Un volum care nu te lasă, şi-ţi aminteşte marile întrebări ale vieţii, traversat de la un capăt la altul de fiorul dragostei, atât de firesc fiinţei umane, de incertitudinea zilei de mâine, de efemeritatea celor din jur şi de certitudinea dumnezeirii. Jurnalul profesoarei Carmen Ştefănescu este cea mai emoţionată lectură pe care am avut-o în ultimii ani şi, poate, printre puţinele volume consistente, redactate de un autor vrâncean. Şi peste toate acestea, volumul pare o luptă împotriva singurătăţii şi o mărturie a unui învingător. Cartea profesoarei Carmen Ştefănescu este dovada că omul transcende timpul, iar dovada este acest volum, veritabil antidot împotriva deznădejdii şi singurătăţii din noi. „Îi rog pe cei care vor citi aceste rânduri să caute în ele scrisoarea de dragoste a unei singurătăţi adresată tuturor singurătăţilor lumii, codul secret al unei complicităţi universale care contribuie la construcţia unei catedrale(...) Singurătatea nu e niciodată o alegere. Scriind, aduc o mărturie despre cei care au marcat destinul meu, despre vocile care au răsunat în nopţile de singurătate (...) Oraşul e întâlnirea cu ceilalţi – fiecare stradă, adică fiecare iubire, e o cale posibilă”, scrie Carmen Ştefănescu, profesoară de franceză la Liceul Teoretic „Duiliu Zamfirescu” din Odobeşti. Volumul va fi lansat la ediţia a doua a „Zilelor Cu