Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Adrian Papahagi îl acuză pe Victor Ponta de un nou plagiat

Publicat in Romania Libera, luni 30 septembrie 2013 ·

Premierul Victor Ponta este acuzat din nou de plagiat, după ce profesorul universitar Adrian Papahagi, vicepreşedinte al Partidului Mişcarea Populară (PMP), ar fi găsit dovezi potrivit cărora o lucrare publicată de liderul guvernului ar conţine fragmente dintr-o carte ce aparţine unui important avocat francez.

Astfel, potrivit lui Adrian Papahagi, cadru didactic la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj, premierul ar fi preluat în volumul “Răspunderea în dreptul internaţional umanitar”, semnată alături de Daniela Coman, pasaje din cartea “La Cour Pénale Internationale. Le Statut de Rome”, semnată de William Bourdon şi Emmanuelle Duverger.

Vicepreşedintele PMP a descoperit cazul încă din vară şi l-a semnalat inclusiv premierului Franţei, Jean-Marc Aurault, cu ocazia vizitei acestuia la Bucureşti, dar afirmă că acum dovezile pe care le are sunt mult mai consistente.

“Din nefericire, nu avusesm încă timp să documentez cum se cuvine acest nou plagiat. Între timp, cu ajutorul unor prieteni care doresc să-şi păstreze anonimatul, am pus pe două coloane textul plagiat prin traducere şi cel al lui Ponta-Coman. (…) Ponta preia fără jenă detalii de culise, accesibile lui William Bourdon, care a participat la comisiile pregătitoare (martie 1996–martie 1998) ale Conferinţei de la Roma din 1998 ca principal reprezentant al ONG-urilor, dar pe care nu avea cum să le cunoască un procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 1, Bucureşti”, precizează profesorul.

William Bourdon este un cunoscut avocat francez, specializat în apărarea drepturilor omului, în special în cazuri de crime contra umanităţii şi victime ale globalizării. A fost mai multţ ani avocatul soţiei fostului preşedinte francez, Francois Mitterrand. Anul trecut a figurat ca membru al echipei de campanie a actualului lider al Franţei, Francoise Hollande.

Descarcă întreg docume

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Crăciunul - sărbătoarea familiei. Credinţe, obiceiuri populare şi superstiţii

News.ro acum 3 ore
Creştinii prăznuiesc naşterea lui Iisus Hristos, sărbătoare cu tradiţii religioase, obiceiuri populare şi superstiţii. Naşterea lui Iisus este şi cel dintâi praznic împărătesc cu dată fixă, în ordinea cronologică a vieţii Mântuitorului. Aceasta pare

Atac masiv de Crăciun. Ruşii au atacat cu rachete sistemul energetic ucrainean

Mediafax acum o ora
Ruşii au atacat cu rachete sistemul energetic ucrainean. Este vorba despre un atac de amploare care a vizat în special zona de est a Ucrainei. Autorităţile locale anunţă că sunt persoane rănite şi pagube însemnate în urma atacului din prima zi de Cr

Peste 700.000 de români îşi sărbătoresc onomastica de Crăciun

Ziua Constanta acum 40 minute
Peste 700.000 de români îşi sărbătoresc onomastica de Crăciun, conform statisticilor Direcţiei pentru Evidenţa Persoanei din cadrul MAI: 383.615 bărbaţi şi 322.869 femei poartă prenume asociate sărbătorii Naşterii Domnului, informează știripesurse.r

Bilanţul victimelor ciclonului Chido din insula Mayotte a crescut la 39

News.ro acum 3 ore
Bilanţul victimelor ciclonului Chido din Mayotte, teritoriu francez din Oceanul Indian, a ajuns la 39 de morţi, prefectului insulei, transmite AFP. Între timp, Ministerul francez de Interne a actualizat numărul răniţilor la 4.136, dintre care 124 su

TRAGEDIE în ziua de Crăciun. Pompierii din Vâlcea și Olt au intervenit, dar…

Gazeta valceana acum 12 minute
Pompierii vâlceni și cei din județul Olt au intervenit astăzi, 25 decembrie 2024, cu trei autospeciale pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o casă din comuna Stoilești. Din spusele apelantului în locuință se afla și o persoană cunoscută cu afe

HotNews vă urează Crăciun fericit!

HotNews acum 10 ore
​Echipa HotNews.ro vă urează un Crăciun fericit și sărbători frumoase alături de cei dragi!

O furtună puternică a făcut ravagii în Capitală. Un șofer a provocat un accident rutier evitând un copac rupt de vânt. Un copil a ajuns la spital după impact VIDEO

Ziare.com acum 10 ore
Autoritățile locale, împreună cu pompierii și Poliția, au intervenit în sectorul 1 al Bucureștiului, pe bulevardul Kiseleff, unde ploaia și vântul puternic au transformat drumul într-o adevărată pistă cu obstacole. Crengi și chiar trunchiuri de copa

Horoscop pentru miercuri, 25 decembrie 2024. Unii nativi au creativitatea accentuată

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Se pare ca vin bani si bunuri fie de la partenerul de viata, fie din colaborarile in care esti implicat. Chiar sunt sanse bune sa semnezi acorduri pentru alte proiecte care promit venituri substantiale pe termen lung. Totul este sa nu te gr

Un mort şi 14 răniţi într-o lovitură rusă asupra oraşului Krivoi Rog

G4Media acum 11 ore
Cel puţin o persoană a fost ucisă şi alte 14 rănite marţi într-un atac rus asupra Krivoi Rog, oraşul natal al preşedintelui Volodimir Zelenski situat în centrul Ucrainei, au anunţat autorităţile locale, relatează agenția de știri AFP, citată de Ager

„Trump, animal, nu te-atinge de canal”. Manifestaţie împotriva lui președintelui ales al SUA în Panama

Adevarul acum 50 minute
Aproximativ o sută de persoane au manifestat marţi în faţa Ambasadei Statelor Unite în Panama după ce preşedintele ales Donald Trump a ameninţat că va cere restituirea canalului interoceanic dacă acesta din urmă nu va reduce nivelul tarifelor pentru

Vremea

București
acum

mie.

4°/6°
joi

2°/4°
vin.

1°/2°
sâm.

2°/5°
Iasi
acum

mie.

2°/6°
joi

0°/3°
vin.

-1°/2°
sâm.

-2°/3°
Constanta
acum

mie.

4°/9°
joi

2°/7°
vin.

1°/3°
sâm.

2°/4°
Cluj-Napoca
acum

mie.

1°/6°
joi

-0°/4°
vin.

-0°/3°
sâm.

-1°/4°
Timisoara
acum

mie.

3°/7°
joi

0°/6°
vin.

1°/6°
sâm.

-0°/4°