Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTO - Nemţii şi belgienii, salvatorii câinilor de la Ecarisaj

Publicat in Monitorul de Cluj, luni 30 septembrie 2013 ·

Cel mult 100 de câini adoptă clujenii într-un an de la Centrul de Ecarisaj în timp ce numărul câinilor adoptaţi de străini este de patru ori mai mare. Clujenii caută, în general, câini de rasă la Ecarisaj.

Cei peste 130 de câini fără stăpân care sunt îngrijiţi acum la Centrul de Ecarisaj din Cluj-Napoca aşteaptă în fiecare zi să vină cineva care îi va duce acasă şi le va schimba soarta. Nu vor mai fi câinii nimănui aşa cum sunt acum după ce au fost aruncaţi în stradă de stăpânul care nu i-a mai dorit. Unii dintre ei au avut noroc şi au plecat din ţarcurile cu beton pe jos la familii în Germania, Belgia sau alte ţări din vestul Europei. Cei cărora nu le-a surâs norocul până acum au şanse mari ca în viitor să ajungă tot în străinătate graţie oamenilor cu suflet mare de la asociaţiile de protecţie a animalelor care se luptă zi de zi să le ofere o casă adevărată câinilor de la Centrul de Ecarisaj. Aceştia au reuşit ca pe parcursul anului trecut să intermedieze adoptarea de către familii din străinătate a 380 de câini de la acest centru, iar anul acesta 158 de câini şi-au găsit stăpân. Clujenii doresc căţei de rasă de la Ecarisaj

Dacă străinii s-au obişnuit să adopte câini maidanezi din România, nu acelaşi lucru se poate spune şi despre români. Mulţi clujeni încă nu au înţeles că iubirea faţă de animale nu înseamnă să le arunce resturi de mâncare la colţul blocului ci să îi adopte şi să le ofere toate condiţiile necesare: hrană, vaccinuri, plimbare, etc. Nici măcar legea care permite eutanasierea câinilor fără stăpân dacă nu sunt adoptaţi în termen de 14 zile nu i-a înduioşat pe clujeni, numărul adopţiilor fiind doar puţin mai mare apariţia acestei legi - o creştere nesemnificativă - după cum spun chiar medicii veterinari de la Centrul de Ecarisaj.

Mulţi din clujenii care vin la Ecarisaj speră că vor găsi câini de rasă într-un astfel de loc, dar când află c

Articolul in Monitorul de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FOTO Mesajul afișat de peluza FCSB-ului la meciul cu CFR Cluj din Supercupa României

Gazeta Sporturilor acum o ora
. Cele două formații și-au dat întâlnire în Supercupa României pe Stadionul Steaua în contextul în care Arena Națională nu este disponibilă. Peste 20.000 de spectatori au asistat la meci, iar peluza roș-albaștrilor a fost plină. FCSB Steaua Suntem î

Donald Trump recunoaşte că nu știe dacă poate opri războiul din Ucraina: „Asta este o afacere Biden. Încerc să o finalizez”

Adevarul acum o ora
Președintele Donald Trump a recunoscut că nu știe dacă va putea pune capăt războiului din Ucraina, deși în campania electorală promisese că va rezolva situaţia chiar din prima zi de mandat.

Cabană mistuită de foc, în zona Plaiul Foii - Zărnești

Adevarul acum 13 minute
O cabană din zona montană Plaiul Foii - Zărnești, județul Brașov, a fost cuprinsă de un incendiu puternic sâmbătă seară. Acţiunea de stingerea a focului este în desfăşurare.

Un copac a căzut peste o mașină în mers în Brașov. O RUPERE de nori a provocat inundații pe străzi, un autovehicul a fost blocat în apă

Gandul acum o ora
O ploaie torenţială care s-a abătut, sâmbătă după amiază, în zona municipiului Făgăraş din Braşov, provocând pagube materiale şi afectatând traficul rutier Mai mult, un arbore s-a prăbuşit peste un autoturism aflat în mers, străzi au fost acoperite

Marea Britanie anunţă restabilirea relaţiilor diplomatice cu Siria

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Regatul Unit a anunţat sâmbătă restabilirea relaţiilor sale diplomatice cu Siria, întrerupte de mai bine de un deceniu, cu ocazia primei vizite la Damasc a ministrului său de externe, David Lammy, de

Ministrul Sănătăţii, asigurări de la Spitalul Clinic de RECUPERARE Medicală Băile Felix. Alexandru Rogobete: „Lucrările vor demara în această toamnă”

Gandul acum o ora
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a dat asigurări, sâmbătă în contextul unei vizite la Spitalul Clinic de Recuperare Medicală Băile Felix, județul Bihor, că, din toamnă, vor demara lucrările de reabilitare şi extindere, pentru care unitatea b

Accident aviatic în Austria. Patru morți după prăbușirea unui avion de mici dimensiuni

Adevarul acum 38 minute
Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit sâmbătă într-o zonă împădurită din vestul Austriei, provocând un incendiu care a cuprins pădurea din apropiere. Toate cele patru persoane aflate la bord, cetățeni germani, și-au pierdut viața în accident.

Sorana Cîrstea, victorie spectaculoasă la Wimbledon: S-a calificat în optimile probei de dublu

Mediafax acum o ora
Aflată în ultimul an al carierei, Soranei Cîrstea nu mai pune accent pe câștiguri, în condițiile în care, de-a lungul timpului, a încasat peste 10 milioane de dolari, notează prosport.ro. La ediția din acest de la Wimbledon, ea a fost eliminată în p

Ilie Bolojan este acuzat de un sindicat că a încasat, în 2007, „71 de salarii medii lunare” ca membru al unui comitet din Eximbank. „Asta alimentează acuzațiile de dublu standard”

HotNews acum 8 ore
Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului susține că Ilie Bolojan, pe vremea când era secretar general al guvernului Tăriceanu, ar fi încasat aproape 74.000 de lei ca indemnizații primite în calitate de membru al Comitetului Intermi

O femeie din Iaşi a ajuns în stare critică la spital după ce a mâncat prea multe cireşe. Avertismentul medicilor

Adevarul acum o ora
O femeie din Iași a ajuns în stare critică la spital după ce a consumat o cantitate mare de cireșe. Medicii avertizează că pacienții dializați riscă complicații grave în sezonul fructelor, dacă nu respectă restricțiile alimentare.

Vremea

București
acum

27°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/36°
lun.

23°/38°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

24°
sâm.

17°/27°
dum.

21°/34°
lun.

19°/38°
mar.

19°/38°
Constanta
acum

23°
sâm.

20°/30°
dum.

19°/28°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

27°
sâm.

14°/30°
dum.

19°/33°
lun.

18°/37°
mar.

18°/35°
Timisoara
acum

28°
sâm.

16°/32°
dum.

20°/39°
lun.

20°/40°
mar.

18°/39°