Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mâinile sus pentru R.O.A.: băieţii revin în Timişoara!

Publicat in Press Alert, luni 30 septembrie 2013 ·

Băieţii care au lansat în această vară noul single Hands Up, R.O.A., revin cu un concert în oraşul nostru, evenimentul urmând să se desfăşoare vineri, de la ora 22.00, la clubul Bunker. Biletele pentru acest recital costă 15 lei.

R.O.A. – Rise Of Artificial au apărut în noiembrie 2010. Membrii fondatori sunt Bogdan Popoiag ( UNU’ ) şi Cezar Stanciulescu ( Junkyard ). Premiera lor în FM s-a manifestat în dimineaţa de 10 noiembrie 2010, având ca esenţă lansarea primului single intitulat “Ne Place”, single ce s-a auzit prima dată pe Radio Guerrilla. În prima jumătate a anului 2011, piesa a ajuns pe prima poziţie în topurile muzicale. Compoziţiile pieselor sunt comune şi separate, în funcţie de inspiraţie. Bogdan se foloseşte de experienţa de regizor, semnând astfel şi regia videoclipurilor ROA. După trecutul glorios cu Şuie Paparude ( 2003-2009 ), Cezar îşi încântă fanii cu vocea sa remarcabilă. Din 2011, un nou membru se alătură trupei, Cristin Negriuc, responsabil cu chitara. În luna mai a anului 2011 trupa a lansat albumul de debut, compus din 19 track-uri, ce include şi piese anterioare semnate de Junkyard, extrase de pe albumul “Arpegaut ” din 2009. În vara anului trecut, băieţii au lansat piesa “ D-AIA “ , un cântec ce se bucură de un succes deosebit. În prima zi a lunii august din acest an băieţii au lansat piesa Hands Up!!!, ce beneficiaza de un videoclip cu imagini preluate in timpul concertului susţinut de băieţi la B’estFest Summer Camp 2013. După concertul R.O.A. la faţa locului distracţia va continua cu un after – party susţinut de rezidentul locaţiei Marius Moroşanu.

Băieţii care au lansat în această vară noul single Hands Up, R.O.A., revin cu un concert în oraşul nostru, evenimentul urmând să se desfăşoare vineri, de la ora 22.00, la clubul Bunker. Biletele pentru acest recital costă 15 lei.

R.O.A. – Rise Of Artificial au apărut în no

Articolul in Press Alert >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Economiei: Trebuie să adunăm 35 de miliarde până la finalul acestui an. Nu este o opţiune, este o obligaţie

HotNews acum 2 ore
Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică seară, despre pachetul de măsuri de reducere a deficitului, că statul trebuie să adune 35 de miliarde de lei până la finalul acestui an. Miruţă a dat asigurări că „va fi o chestiune temporară, pâ

Ministrul Economiei, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4%: Nu este subiectul închis / Anunță o întâlnire de guvern, mâine

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4% că nu este subiectul închis şi se poartă discuţii şi astăzi. El a mai spus

Construcția unui SPITAL a stagnat 16 luni deoarece nu a primit aviz de mediu. Ministrul Sănătății: „Pe acel teren erau trei nuci. Vorbim de nepăsare”

Gandul acum o ora
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, declarat duminică la Digi24 că există „blocaje birocratice” în ceea ce priveşte construcţia de spitale. Acesta vorbit despre un spital pentru care lucrările au stagnat 16 luni, din cauză că nu a fost eliberat

Marius Tucă Show începe luni, 7 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Cancan acum 2 ore
Invitatul zilei este H.D. Hartmann, analist și profiler. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

De neoprit! Sorana Cîrstea și Anna Kalinskaya s-au calificat în „sferturi” la Wimbledon, după ce au trecut de favoritele numărul 5

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Sorana Cîrstea (România, 35 de ani) și Anna Kalinskaya (Rusia, 26 de ani) continuă să impresioneze în competiția de dublu de la Wimbledon și au reușit duminică, 6 iulie, să se califice în sferturile de finală, după o victorie cu 4-6, 7-6 (3), 6-1 în

Bilanţul dezastrului din Texas a crescut la 59 de morţi. Sunt căutate în continuare 11 fete din tabăra luată de viitură / Papa Leon transmite condoleanţe

News.ro acum 6 ore
Cel puţin 59 de persoane, inclusiv 21 de copii, au murit în inundaţiile din Texas, potrivit unui nou bilanţ al autorităţilor locale, relatează CNN. În timp ce apele se retrag din zonele indundate din centrul Texasului, echipele de salvare continuă s

Mii de ordine de recrutare vor fi trimise evreilor ultraortodocşi, anunță armata israeliană

HotNews acum o ora
Armata israeliană a anunţat duminică că mii de ordine de recrutare vor fi trimise evreilor ultraortodocşi, care până acum erau scutiţi de serviciul militar obligatoriu, o problemă care ameninţă viitorul coaliţiei de guvernare a premierului Benjamin

Urmărire în trafic, după ce un şofer beat a refuzat să oprească / În timpul urmăririi, din maşină a fost aruncată o trusă medicală în care se afla o armă

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Poliţiştii maramureşeni au deschis o anchetă şi fac verificări după ce o armă a fost aruncată dintr-o maşină al cărui şofer nu a oprit la semnalul agenţilor şi care era urmărită de autospeciala Poliţ

Veste bună pentru pacienți. Ministrul Sănătății a făcut anunțul despre TVA-ul la medicamente

Ziua Constanta acum 9 ore
Medicamentele vor rămâne la valoarea minimală a TVA-ului, potrivit declatației făcute duminică, 06 iulie, de ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete. 'Putem să împărțim medicamentele în două mari categorii: medicamentele care se eliberează pe rețetă

Scandal la Spitalul „Marie Curie” între membrii unei familii şi agentul de pază / Acesta ar fi folosit împotriva bărbatului un spray lacrimogen

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un scandal a izbucnit în incinta Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Marie Curie” din Bucureşti între membrii unei familii şi agentul de pază, informează, duminic

Vremea

București
acum

28°
lun.

24°/39°
mar.

21°/38°
mie.

18°/35°
joi

16°/28°
Iasi
acum

24°
lun.

21°/40°
mar.

22°/37°
mie.

18°/34°
joi

15°/25°
Constanta
acum

22°
lun.

21°/29°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
joi

18°/28°
Cluj-Napoca
acum

21°
lun.

19°/34°
mar.

17°/35°
mie.

13°/21°
joi

13°/17°
Timisoara
acum

24°
lun.

19°/38°
mar.

18°/39°
mie.

13°/20°
joi

12°/21°