Universitatea de Medicină și Farmacie din Iași începe, astăzi, anul academic, în prezența a doi miniștri. La festivități au anunțat că vor lua parte ministrul Educației, Remus Pricopie, și ministrul Sănătății, Eugen Nicolăescu. Festivitatea se anunță una fastuoasă.
Studenți din 84 de țări care învață medicină la Iași vor defila cu drapelele țărilor lor, iar ceremonia va putea fi vazută și de familiile acestora pentru cp va fi transmisă pe platforma de e-learning a universității. Momentul va fi urmat de discursurile oficialităților și de premierea studenților care s-au remarcat prin rezultate deosebite în anul universitar anterior.
Festivitățile vor începe la ora 17:30 și se vor încheia cu un spectacol și un foc de artificii. Tot astăzi se deschide anul academic și la Universitatea "Al I Cuza", cea mai mare din Moldova, la Universitatea Tehnică „Gh. Asachi”, dar și la cea mai mare universitate privată din Moldova, „Petre Andrei” din Iași.
(Sursa: digi24.ro) Universitatea de Medicină și Farmacie din Iași începe, astăzi, anul academic, în prezența a doi miniștri. La festivități au anunțat că vor lua parte ministrul Educației, Remus Pricopie, și ministrul Sănătății, Eugen Nicolăescu. Festivitatea se anunță una fastuoasă.
Studenți din 84 de țări care învață medicină la Iași vor defila cu drapelele țărilor lor, iar ceremonia va putea fi vazută și de familiile acestora pentru cp va fi transmisă pe platforma de e-learning a universității. Momentul va fi urmat de discursurile oficialităților și de premierea studenților care s-au remarcat prin rezultate deosebite în anul universitar anterior.
Festivitățile vor începe la ora 17:30 și se vor încheia cu un spectacol și un foc de artificii. Tot astăzi se deschide anul academic și la Universitatea "Al I Cuza", cea mai mare din Moldova, la Universitatea Tehnică „Gh