Poliţia Municipiului Sebeş a fost sesizată duminică prin 112, de către o femeie de 51 de ani, din municipiul Sebeş, cu privire la faptul că în timp ce se deplasa pe strada Mureşului din municipiul Sebeş, două persoane de sex bărbătesc, i-au sustras o pungă din plastic pe care o avea în mână şi în care avea mai multe bunuri.
Imediat după sesizare, o patrulă de siguranţă publică formată din poliţişti şi jandarmi, s-a deplasat în zona de comitere a faptei iar la scurt timp cei doi suspecţi de comiterea furtului au fost identificaţi şi reţinuţi.
Aceştia sunt doi minori, ambii în vârstă de 17 ani, unul din Miercurea Sibiului, judeţul Sibiu şi unul din comuna Uniceni, judeţul Neamţ, asupra lor fiind găsite bunurile sustrase de la femeie (o farfurie, un portmoneu, cheile de la locuinţă precum şi mai multe înscrisuri).
Faţă de cei doi suspecţi a fost luată măsura reţinerii iar ieri au fost prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Sebeş cu propunere de arestare preventivă sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat. S-ar putea sa iti placa si: Femeie din Sebeș cercetată pentru furt dintr-un supermarket Doi minori din Sebeș au furat un acumulator auto Un motociclist neatent a accidentat o femeie in Sebes Un tânăr din Sebeş a fost „uşurat” de doi prieteni de un telefon mobil

Aceştia su