Antrenorul echipei Steaua, Laurenţiu Reghecampf, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că speră la cel puţin un rezultat de egalitate în partida cu Chelsea Londra, contând pentru etapa a doua a Grupei E a Ligii Campionilor, chiar dacă gruparea londoneză este superioară campioanei României.
"Orice punct în această fază a competiţiei este foarte important, dar noi ne dorim să câştigăm. Plecăm de la premisa că este foarte important, atât pentru noi, cât şi pentru Chelsea, pentru că ambele echipe au zero puncte, să încercăm să facem cât mai multe puncte. Ceea ce ne dorim noi este să ne clasăm pe un loc care să ne permită calificarea în primăvara europeană, dar şi un punct este foarte bun. Presiune nu este. Noi am reuşit să ne îndeplinim un prim obiectiv. Este foarte important să reuşim o calificare în primăvara europeană, atât în Liga Campionilor, cât şi în Liga Europa. Dacă nu vom reuşi să câştigăm mâine seară, se complică foarte mult situaţia echipei noastre, dar nu există presiune în momentul de faţă la Steaua", a spus Reghecampf.
Laurenţiu Reghecampf a afirmat că în meciul cu Chelsea, Steaua va avea un stil de joc diferit faţă de cel din partida cu Schalke 04. "Nu vă ascund faptul că vom trata altfel această partidă, din toate punctele de vedere. Vom încerca să închidem mijlocul terenului, să blocăm jucătorii lor de bază. Nu ştiu exact care va fi formula de echipă, dar nu mai contează, majoritatea jucătorilor sunt foarte valoroşi. Ne dorim să lăsăm cât mai puţine spaţii, să fim foarte bine organizaţi şi, în acelaşi timp, să ne punem în valoare calităţile ofensive", a completat Reghecampf.
Reghecampf consideră că Steaua trebuie să joace 90 de minute la acelaşi nivel pentru a putea spera la un rezultat pozitiv cu Chelsea. "Trebuie să jucăm 90 de minute la fel de bine, mai ales că întâlnim o echipă mult mai puternică decât cea pe care am î