Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Xenofobia de inspirație comunistă este inacceptabilă – organizații neguvernamentale solicită PNL să retragă sprijinul politic deputatului Mihăiță Calimente

Publicat in Magazin Salajean, luni 30 septembrie 2013 ·

Scrisoare deschisă în atenția domnilor Crin Antonescu, președinte al Partidului Național Liberal și Andrei Dominic Gerea, lider al Grupului parlamentar liberal din Camera Deputaților

Stimați domni,

Noi, reprezentanții organizațiilor semnatare, suntem serios alarmați de declarațiile făcute de deputatul PNL Mihăiță Calimente, într-un interviu acordat cotidianului Gândul la 24 septembrie 2013, în care acesta afirmă că finanțările externe de care beneficiază organizațiile neguvernamentale din România sunt un pericol la adresa siguranței naționale.

Suntem îngrijorați de faptul că un demnitar român, aflat la al patrulea mandat de deputat, exponent al doctrinei liberale în Parlamentul României, președinte al Comisiei speciale a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii Serviciului de Informaţii Externe, face declarații defăimătoare la adresa societății civile, fără să aibă probe în acest sens.

Declarații precum cele ale parlamentarului Calimente, citate de cotidianul Gândul, în care admite că deși nu are informații concrete, se bazează pe articole de presă și pe deducții personale, nu fac decât să alimenteze suspiciuni nefondate privitoare la activitatea organizațiilor neguvernamentale care activează în domeniul drepturilor civile și să ducă la o decredibilizare a acestora. Este surprinzător că astfel de declarații de demonizare a finanțărilor externe primite de ONG-uri vin tocmai din partea unui parlamentar liberal.

Dacă un deputat care are acces la informații verificabile, face declarații fără temei, „din auzite”, el este, din punctul nostru de vedere, de mai multe ori incompatibil cu poziția de șef al Comisiei speciale a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii Serviciului de Informaţii Externe. În primul rând, modul în care înțelege do

Articolul in Magazin Salajean >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: FCSB este din nou campioana României, după ce CFR Cluj a obţinut doar o remiză cu Universitatea Craiova

HotNews acum 2 ore
Formaţia CFR Cluj a remizat, sâmbătă seară, în deplasare, scor 2-2, cu Universitatea Craiova, într-un meci din etapa a opta a play-off-ului SuperLigii, rezultat în urma căruia FCSB câştigă titlul a doua oară consecutiv, relatează News.ro. FCSB va ju

Germania nu va mai face publice detalii despre livrările de arme către Ucraina

HotNews acum 3 ore
Guvernul german nu va mai face publice detalii ale ajutorului militar pentru Ucraina, a anunțat sâmbătă cancelarul Friedrich Merz, în timpul unei vizite la Kiev, relatează Reuters și Agerpres. Surse familiare cu această chestiune declaraseră că info

Armistițiul dintre India și Pakistan, încălcat după numai câteva ore. Explozii în Kashmir-ul indian

HotNews acum 5 ore
India și Pakistan au convenit sâmbătă asupra unei încetări a focului, însă armistițiul a fost încălcat la numai câteva ori, după ce președintele american Donald Trump, cel care a mediat acordul, anunțase încetarea focului. Încălcările au fost înregi

Nicușor Dan, după ce Simion a mulțumit administrației Trump pentru scoaterea României din Visa Waiver: „O trădare inacceptabilă”

HotNews acum 9 ore
Mulțumirile adresate de George Simion administrației Trump pentru scoaterea României din programul Visa Waiver întrucât țara noastră nu ar fi o democrație a provocat o ripostă din partea contracandidatului său, Nicușor Dan, care-i impută liderului A

Trupul neînsuflețit al unui bărbat de 58 de ani, găsit în apa Canalului Dunăre-Marea Neagră, în zona Agigea, județul Constanța

Ziua Constanta acum 5 ore
Trupul neînsuflețit al unui bărbat în vârstă de 58 de ani a fost găsit de polițiști, astăzi, 10 mai 2025, în apa Canalului Dunăre-Marea Neagră, la kilometrul 4, în zona localității Agigea. „La data de 10 mai a.c., poliţiştii din cadrul Serviciului S

Federaţia Rusă va „reflecta” la propunerea de încetare a focului în Ucraina pentru 30 de zile

HotNews acum o ora
Kremlinul a transmis sâmbătă seară că va „reflecta” la propunerea de încetare a focului în Ucraina înaintată de aliaţii occidentali ai Kievului, dar a avertizat că este „inutil” să se „pună presiune pe Moscova”. Într-un interviu acordat postului ame

Hamas a publicat o înregistrare video cu doi ostatici israelieni în viață

Mediafax acum 3 ore
Videoclipul are peste trei minute. În imagini apar doi bărbați care au fost identificați drept Elkana Bohbot și Yossef-Haim Ohana. Aceștia au fost răpiți în timpul atacului comis de Hamas pe 7 octombrie 2023, potrivit Le Figaro. Cei doi bărbați, afl

O femeie a blocat circulaţia feroviară după ce a ajuns cu maşina pe calea ferată, în Eforie Nord. Ce alcoolemie avea

HotNews acum 6 ore
Poliţiştii fac cercetări după ce o femeie în vârstă de 36 de ani a blocat circulaţia feroviară după ce a ajuns cu maşina pe calea ferată din Eforie. Ea a fost testată cu aparatul etilotest şi a rezultat o concentraţie de 1,64 mg/litru alcool pur în

Papa Leon vizitează mormântul Papei Francisc şi un sanctuar dedicat Fecioarei Maria în prima sa călătorie în afara Vaticanului

News.ro acum 33 minute
Papa Leon al XIV-lea a făcut sâmbătă prima sa deplasare în afara Vaticanului, îndreptându-se la aproximativ o oră de mers cu maşina la est de Roma pentru a vizita un sanctuar catolic dedicat Fecioarei Maria şi oprindu-se pe drumul de întoarcere pent

Papa Leon al XIV-lea a explicat de ce şi-a ales acest nume, şi-a prezentat blazonul şi şi-a anunţat deviza. Ce le-a transmis cardinalilor săi

HotNews acum 4 ore
Papa Leon al XIV-lea a semnalat că va continua viziunea şi reformele Papei Francisc, spunând cardinalilor catolici din întreaga lume că defunctul pontif a lăsat o „moştenire preţioasă” care trebuie continuată, relatează News.ro. Într-o audienţă cu u

Vremea

București
acum

dum.

7°/21°
lun.

7°/15°
mar.

9°/17°
mie.

12°/18°
Iasi
acum

10°
dum.

5°/11°
lun.

3°/15°
mar.

5°/15°
mie.

7°/16°
Constanta
acum

dum.

9°/17°
lun.

10°/13°
mar.

9°/15°
mie.

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

dum.

6°/11°
lun.

2°/13°
mar.

3°/16°
mie.

6°/14°
Timisoara
acum

dum.

6°/18°
lun.

5°/17°
mar.

5°/18°
mie.

6°/18°