Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Papa Ioan Paul al II-lea și Papa Ioan al XXIII-lea vor fi canonizați în luna aprilie

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 30 septembrie 2013 ·

Papa Ioan Paul al II-lea şi Papa Ioan al XXIII-lea vor fi canonizaţi la 27 aprilie 2014, în cadrul unei ceremonii unice la Vatican, a anunţat, azi,Papa Francisc. Sursa: Reuters

Suveranul Pontif a confirmat astfel în faţa cardinalilor reuniţi în consistoriu faptul că cele două figuri simbolice ale Bisericii Catolice, Karol Wojtyla - devenit primul papă polonez, Papa Ioan Paul al II-lea - şi italianul Angelo Giuseppe Roncalli, devenit Papa Ioan al XXIII-lea, vor fi declaraţi sfinţi, scriu agențiile internaționale de presă.

Data acestei aşteptate duble canonizări circula în mediu neoficial de câteva săptămâni. La 27 aprilie 2014 se sărbătoreşte ziua Milostivirii Divine (Divina misericordia), sărbătoare creată de Ioan Paul al II-lea.

Este de aşteptat ca la viitoarea ceremonie din Piaţa Sf. Petru să asiste sute de mii de oameni, mai ales din Italia şi Polonia.

Ioan Paul al II-lea (1978-2005), primul papă polonez din istorie, conservator şi deosebit de îndrăgit în cele peste 100 de ţări unde a dus cuvântul Bisericii, va fi canonizat într-un interval-record, de doar nouă ani după moartea sa.

Benedict al XVI-lea a decis să nu se mai ţină cont de perioada obligatorie de 5 ani pentru a începe procedura de beatificare şi apoi canonizare a predecesorului său, care a fost beatificat în mai 2011.

De asemenea, Papa Francisc nu a mai aşteptat pentru canonizarea lui Ioan al XXIII-lea (1962-1965) ca acestuia să-i fie atribuit un miracol.

Ioan al XXIII-lea este cel care a inaugurat marele Consiliu ecumenic Vatican II (1962-1965), ce a vizat deschiderea Bisericii Catolice în faţa lumii, şi imaginea pe care a lăsat-o peste tot este cea a unui om simplu, plin de umor şi apropiat de semenii săi, cum este de altfel, în oarecare măsură, chiar Papa Francisc.

Canonizarea celor doi în acelaşi timp ilustrează d

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 3 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 2 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 2 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 2 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 2 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 8 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum 2 ore
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 4 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 5 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

Vremea

București
acum

26°
mar.

23°/41°
mie.

23°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/42°
Iasi
acum

22°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
vin.

19°/36°
Constanta
acum

23°
mar.

22°/34°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
vin.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

26°
mar.

17°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/38°