Când colegul George Noapteş a scris zilele trecute că, în cadrul Festivalului Bachus, va fi organizată o „Școala de degustare a vinurilor“, m-am şi gândit să mă înscriu. Nu sunt o pasionată de vinuri, dar, de-a lungul timpului, am învăţat că un vin bun poate da savoare unui fel de mâncare, poate să deschidă sufletele, să destindă atmosfera, să dea culoare unei zile gri.

Bunicii mei au lucrat la Vinexport. Veneau acasă cu butelci din plastic pline cu un vin dulceag al cărui gust îl cunoşteam pentru că, alături de sora mea, beam câteodată linguriţa de vin care rămânea după ce turnam lichidul gălbui în sticle. În apartamentul mic din Sud se adunau rude, vecini şi prieteni în zilele de sfârşit de săptămână, iar camerele răsunau de cântece de petrecere, de multe ori în limba ucraineană, căci neamul bunicii mele venea de la Cernăuţi. "Bun îi vinu' ghiurghiuliu, didididilidilalilalila, Cules toamna pe târziu, didididilidilalilalila, Mai pe brumă, mai pe-omăt, didididilidilalilalila, Mult mai beu şi nu mă-mbăt", auzeam de la vreun pick-up şi intram, copii fiind, în atmosfera aceea de voie bună, când bunicul povestea despre Focşaniul de altădată, iar bunica despre cum au fost ea şi ai ei deportaţi în Bărăgan şi ce vremuri grele erau. Dar cineva ridica paharul cu vin şi zicea: Hai, noroc şi când ne-o fi mai rău ca acu’ să ne fie, iar petrecăreţii uitau de anii grei şi se porneau pe glume şi pe veselie.

Vinul e omniprezent în viaţă noastră, îl primeşte copilul de la preot când este botezat, îl primesc mirii când îşi jură credinţă pe viaţă în Biserică, îl beau cei rămaşi în urmă după ce trupurile noastru ajung înapoi în ţărână. Vinul e bun rece, în zilele fierbinţi de vară, e bun şpriţ, e bun fierbinte în nopţile reci ale iernii, e bun sec, demisec, dulce, demidulce, e bun alb, roşu sau rose. Vinul e bun abia născut, când e must dulce şi aromat, e bun tânăr, cu