Mesajul a fost trimis. Multumesc!

REPORTAJ - CĂMINELE STUDENŢEŞTI: Peste 3.500 de cereri ale studenţilor pentru cazare în căminele din Timişoara, neacoperite

Publicat in Mediafax, luni 30 septembrie 2013 ·

Cele patru universităţi de stat din Timişoara au primit peste 16.500 de cereri de cazare în cămine din partea studenţilor, însă oferă doar 13.000 de locuri. Ceilalţi studenţi sunt nevoiţi să găsească o altă soluţie, precum închirierea unei locuinţe, la preţuri care pornesc de la 130 de euro pe lună.

Aproximativ 13.000 de studenţi în Timişoara au asigurat un loc în căminele celor patru universităţi de stat din municipiu, însă alţi 3.500 care au făcut cereri şi nu au prins locuri în cămine sunt nevoiţi să apeleze la alte variante, precum închirierea unor locuinţe în oraş, la preţuri care pornesc de la 130 de euro pe lună pentru o garsonieră.

Universitatea Politehnica a reuşit să îi cazeze în căminele proprii pe toţi cei 6.000 de studenţi care au făcut cereri, la fel şi Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului "Regele Mihai I al României", care are 1.516 locuri în căminele studenţeşti.

Universitatea de Vest, însă, are disponibile doar 3.000 de locuri, pentru 6.000 de studenţi care au cerut un loc în cămin, iar la Medicină sunt disponibile 2.500 de locuri, numărul cererilor fiind de aproximativ 3.000.

Niciuna dintre cele patru universităţi de stat, unde studiază peste 17.700 de studenţi doar în primul an şi peste 50.000 în total, nu a modificat tarifele pentru locurile de cazare în cămine faţă de anul trecut, preţurile situându-se între 46 şi 300 de lei.

La Politehnică, toţi studenţii au prins locuri de cazare în cămine

Vânzoleală mare în Complexul Studenţesc din Timişoara la sfârşitul acestei săptămâni. Studenţii încărcaţi cu bagaje, unii dintre ei însoţiţi de părinţi, au venit să îşi ia în primire locurile care le-au fost repartizate în cămine.

Alexandru a venit din Mehedinţi şi este student în anul al doilea la Facultatea de Matematică şi Informatică. S-a cazat deja şi spune că împarte ac

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 11 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Tanczos Barna, despre tensiunile din coaliţie: Încă nu s-a ajuns la ceartă, sunt doar mesaje

HotNews acum 4 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că încă nu s-a ajuns la ceartă între partidele de la guvernare, ci sunt „doar mesaje”, relatează News.ro. El crede că se vor găsi soluţii de compromis în coaliţie, iar PSD nu va părăsi guvernarea. „Încă nu s-a aju

Călin Georgescu nu scapă de controlul judiciar. Care sunt restricțiile pe care trebuie să le respecte fostul candidat la președinție

HotNews acum 7 ore
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declaraţiile sale în care a promovat idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marţi Tribunalul Bucureşti, informează Agerpres.

Grindeanu, despre o eventuală numire a lui Dacian Cioloș la șefia SRI: „Eu cred că este o glumă”

HotNews acum 5 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la Antena 1, că nu s-a abordat în discuţiile cu preşedintele Nicuşor Dan subiectul privind propunerile pentru şefii serviciilor de informaţii. Grindeanu susţine că reprezentanţii PSD „ar fi

Marius Tucă Show începe miercuri, 16 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 6 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum 11 ore
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

Ministrul Muncii: România are boli care nu ar trebui să fie motiv de certificat de handicap. Există fraudă în sistem

HotNews acum 7 ore
Ministerul Muncii și Ministerul Sănătății lucrează la gestionarea listei criteriilor pentru acordarea certificatelor de handicap pentru că România are niște boli care, deși sunt o problemă pentru fiecare cetățean, nu ar trebui să fie un motiv de cer

Gigi Becali: E prea ruşinos ce s-a întâmplat astăzi. Nu am cuvinte

News.ro acum 4 ore
Finanţatorul FCSB, Gigi Becali, a declarat, marţi seară, că nu mai are încredere că echipa sa se va califica în grupele Ligii Campionilor, după înfrângerea ruşinoasă cu echipa Inter Escaldes din Andorra. ””Ce mai contează calificarea? Nu am cuvinte.

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu reprezentanții Standard & Poor’s. Iată despre ce s-a discutat

Ziua Constanta acum 10 ore
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, și ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, au avut marți, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanții Agenției de rating Standard & Poor’s (S&P), transmite un comunicat din partea Guvernului. Întâlnirea

Vicepremierul Tanczos Barna a anunțat când vor creşte din nou salariile și pensiile

Adevarul acum 4 ore
Eliminarea sporurilor este definitivă, însă îngheţarea şi neindexarea salariilor şi pensiilor din sectorul public este temporară, a declarat, marți seara, la Antena 3 CNN, vicepremierul Tanczos Barna.

Vremea

București
acum

23°
mie.

22°/37°
joi

17°/30°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/33°
Iasi
acum

21°
mie.

18°/31°
joi

17°/22°
vin.

15°/26°
sâm.

16°/27°
Constanta
acum

24°
mie.

23°/36°
joi

20°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/29°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

16°/34°
joi

14°/21°
vin.

12°/23°
sâm.

14°/28°
Timisoara
acum

19°
mie.

19°/28°
joi

15°/23°
vin.

15°/27°
sâm.

16°/35°