Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CFR Infrastructură reabilitează doar 10 km de reţea anual. În acest ritm, programul de modernizare a 8.000 de kilometri va fi realizat în 800 de ani

Publicat in Adevarul, luni 30 septembrie 2013 ·

CFR are întârzieri mari la programul de reparaţii capitale, pe circa 8.000 de kilometri din cei 10.700 km de reţea, şi reuşeşte să reabiliteze anual doar 10 kilometri, a declarat luni Jean Nicolaos, director Strategie şi Relaţii Internaţionale în companie.

„Din păcate, avem mari rămâneri în urmă la reparaţiile capitale, ele fiind cele care menţin în viaţă reţeaua. Dacă până în 1989 făceam cam 300 km de reparaţii capitale pe an, astăzi din cauza lipsei fondurilor necesare facem 10 km pe an, ceea ce este practic insuficient. Nefăcând reparaţii capitale, trebuie să introducem restricţii de viteză“, a afirmat Nicolaos, la o conferinţă.

Nicolaos a precizat că în prezent trenurile de călători circulă cu o viteză medie comercială de 46 km/oră, iar cele de marfă rulează la 23 km/oră.

Compania îşi propune ca până în 2020 să finalizeze reabilitarea laturii nordice a Coridorului IV şi să realizeze modernizări ale laturii de sud a respectivului traseu, efortul financiar având o valoare estimată de circa 7 miliarde de euro, susţinut şi din fonduri europene.

Pe de altă parte, CFR îşi propune şi reabilitarea staţiilor de cale ferată din toate reşedinţele de judeţ.

„Ne gândim să promovăm chiar şi liniile de mare viteză, pentru că România nu poate rămâne o insulă izolată din acest punct de vedere“, a mai spus reprezentantul CFR.

CFR SA a anunţat, anterior, că reparaţiile capitale pentru cei 8.000 de kilometri ar presupune investiţii de peste 10 miliarde de euro.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Atac în gara din Hamburg! Cel puțin 13 persoane rănite

Ziua Constanta acum 7 ore
Cel puțin 13 persoane au fost rănite, dintre care unele în stare critică, după ce o femeie a început să le înjunghie într-o gară din Hamburg, Germania, potrivit autorităților locale. Suspecta este în arest, potrivit știripesurse.ro. Incidentul a avu

„Românii au talent” 2025 – Cine câştigat finala şi marele premiu de 120.000 de euro

HotNews acum 3 ore
Damaris Lupu, o tânără de 14 ani, care a oferit un moment impresionant de contorsionism, a câştigat finala concursului „Românii au talent”, sezonul 15, de la Pro TV şi, totodată, marele premiu de 120.000 de euro. Damaris Lupu este o elevă de 14 ani

Donald Trump amenință Apple cu tarife de cel puțin 25% pe toate telefonele produse în afara Statelor Unite

HotNews acum 11 ore
Toate iPhone-urile care sunt vândute trebuie să fie fabricate în Statele Unite pentru a fi vândute pe piața americană, altfel Apple va trebuie să plătească tarife, a avertizat Donald Trump, vineri, într-o postare pe Truth Social. Anunțul a venit în

Anamaria Gavrilă: „Sistemul încearcă să scape de mine și de POT. Propun alegeri anticipate”

HotNews acum 7 ore
Deputata Anamaria Gavrilă, președinta POT, a propus organizarea de alegeri anticipate „în contextul presiunilor publice lansate de unele inițiative așa zis civice”, se arată într-un comunicat transmis vineri de partidul condus de parlamentară. Anunț

Ministerul Educației și Cercetării urmărește cu atenție situația studenților români de la Universitatea Harvard

Ziua Constanta acum 5 ore
Ministerul Educației și Cercetării este informat cu privire la decizia Administrației SUA de a revoca certificarea programului Universității Harvard pentru studenți internaționali și schimburi academice (SEVP) și urmărește îndeaproape evoluțiile în

FOTO. Plan Roșu de Intervenție activat la Iași! Accident grav între un autocar și un autocamion!

Ziua Constanta acum 13 ore
Un accident rutier produs s-a produs azi, 23 mai, între un autocar și un autocamion, în localitatea Lețcani, Iași. Având în vedere numărul persoanelor implicate, pentru eficientizarea misiunii de răspuns, la nivelul județului a fost activat Planul R

Universitatea Harvard îl dă în judecată pe Donald Trump pentru că i-a interzis să mai primească studenți străini

Libertatea acum 11 ore
Harvard a dat în judecată administrația Trump după ce aceasta a decis să interzică accesul studenților internaționali în universitate, ceea ce a dus la o escaladare drastică a disputei dintre cele două părți, relatează Newsweek.

Ambulanță implicată într-un accident în Cluj. O pacientă și trei membri ai echipajului au fost transportați la spital

Adevarul acum 6 ore
O ambulanță a fost implicată într-un accident vineri seara în județul Cluj. Trei membri ai echipajului și o pacientă, care era transporată în vehicul, au fost duși la spital pentru îngrijiri suplimentare.

A murit Leonard Zăicescu, ultimul supraviețuitor din România al Pogromului de la Iași

HotNews acum 4 ore
Leonard Zăicescu, supraviețuitor al Pogromului de la Iași și al Trenurilor Morții din vara anului 1941, s-a stins din viață, vineri, la vârsta de 98 de ani, potrivit Agerpres. Reprezentanți ai Institutului Național pentru Studierea Holocaustului din

Două aeronave militare ruseşti, suspectate de încălcarea spaţiului aerian finlandez

HotNews acum 5 ore
Două avioane militare ruseşti sunt suspectate că au încălcat vineri spaţiul aerian finlandez, a anunţat Ministerul Apărării din Finlanda, potrivit AFP. Incidentul a avut loc vineri după-amiază, în largul coastelor oraşului Porvoo din sudul Finlandei

Vremea

București
acum

15°
sâm.

13°/21°
dum.

12°/13°
lun.

10°/12°
mar.

11°/13°
Iasi
acum

14°
sâm.

11°/24°
dum.

10°/11°
lun.

10°/11°
mar.

10°/12°
Constanta
acum

15°
sâm.

15°/22°
dum.

14°/19°
lun.

13°/17°
mar.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

7°/14°
dum.

7°/14°
lun.

9°/16°
mar.

9°/15°
Timisoara
acum

10°
sâm.

9°/13°
dum.

6°/18°
lun.

8°/22°
mar.

11°/22°