Preţurile legumelor şi fructelor din pieţele braşovene au explodat în ultimele zile, iar, una dintre cauzele acestui fenomen sunt speculanţii care fac legea printre tarabe. Prefectul Mihai Mohaci a decis să emită ieri un ordin prin care inspectorii Protecţiei Consumatorilor şi cei ai Direcţiei Agricole să verifice atent actele comercianţilor din pieţe, mai ales că unii comercianţi se ascund în spatele unor ecusoane de falşi producători.
„Braşovenii trebuie să ştie care sunt producători şi care sunt firme în pieţe, iar comercianţii să aibă afişat în loc vizibil acest lucru. SRL-urile care se «ascund» trebuie să fie aspru sancţionate”, a precizat prefectul Mihai Mohaci. Sorin Susanu, şeful Comisariatului Regional al Protecţiei Consumatorilor a precizat că astfel de controale au fost efectuate şi în urmă cu patru luni, iar comercianţii găsiţi în neregulă au fost avertizaţi că verificările se vor repeta, iar cei care nu sunt în ordine vor fi amendaţi.
Preţurile legumelor şi fructelor din pieţele braşovene au explodat în ultimele zile, iar, una dintre cauzele acestui fenomen sunt speculanţii care fac legea printre tarabe. Prefectul Mihai Mohaci a decis să emită ieri un ordin prin care inspectorii Protecţiei Consumatorilor şi cei ai Direcţiei Agricole să verifice atent actele comercianţilor din pieţe, mai ales că unii comercianţi se ascund în spatele unor ecusoane de falşi producători.
„Braşovenii trebuie să ştie care sunt producători şi care sunt firme în pieţe, iar comercianţii să aibă afişat în loc vizibil acest lucru. SRL-urile care se «ascund» trebuie să fie aspru sancţionate”, a precizat prefectul Mihai Mohaci. Sorin Susanu, şeful Comisariatului Regional al Protecţiei Consumatorilor a precizat că astfel de controale au fost efectuate şi în urmă cu patru luni, iar comercianţii găsiţi în neregulă au fost avertizaţi că verificările se vor repeta, iar