Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vatican: Ioan Paul al II-lea şi Ioan al XXIII-lea vor fi canonizaţi de sărbătoarea Milostivirii Divine, la 27 aprilie 2014

Publicat in Glasul Aradului, luni 30 septembrie 2013 ·

Papa Ioan Paul al II-lea şi papa Ioan al XXIII-lea vor fi canonizaţi la 27 aprilie 2014, în cadrul unei ceremonii unice la Vatican, a anunţat luni papa Francisc, după cum transmit AFP, Reuters şi AP. Suveranul pontif a confirmat astfel în faţa cardinalilor reuniţi în consistoriu faptul că cele două figuri simbolice ale Bisericii Catolice, Karol Wojtyla – devenit primul papă polonez, papa Ioan Paul al II-lea – şi italianul Angelo Giuseppe Roncalli, devenit papa Ioan al XXIII-lea, vor fi declaraţi sfinţi. Data acestei aşteptate duble canonizări circula în mediu neoficial de câteva săptămâni. La 27 aprilie 2014 se sărbătoreşte ziua Milostivirii Divine /Divina misericordia/, sărbătoare creată de Ioan Paul al II-lea. Este de aşteptat ca la viitoarea ceremonie din Piaţa Sf. Petru să asiste sute de mii de oameni, mai ales din Italia şi Polonia. Ioan Paul al II-lea /1978-2005/, primul papă polonez din istorie, conservator şi deosebit de îndrăgit în cele peste 100 de ţări unde a dus cuvântul Bisericii, va fi canonizat într-un interval-record, de doar nouă ani după moartea sa. Benedict al XVI-lea a decis să nu se mai ţină cont de perioada obligatorie de cinci ani pentru a începe procedura de beatificare şi apoi canonizare a predecesorului său, care a fost beatificat în mai 2011. De asemenea, papa Francisc nu a mai aşteptat pentru canonizarea lui Ioan al XXIII-lea /1962-1965/ ca acestuia să-i fie atribuit un miracol. Ioan al XXIII-lea este cel care a inaugurat marele Consiliu ecumenic Vatican II /1962-1965/, ce a vizat deschiderea Bisericii Catolice în faţa lumii, şi imaginea pe care a lăsat-o peste tot este cea a unui om simplu, plin de umor şi apropiat de semenii săi, cum este de altfel, în oarecare măsură, chiar papa Francisc. Canonizarea celor doi în acelaşi timp ilustrează dorinţa papei Francisc de a menţine un echilibru între două figuri foarte diferite ale lum

Articolul in Glasul Aradului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Candidatura lui George Simion, contestată la CCR. Judecătorii constituționali se întrunesc în sedință duminică

HotNews acum 20 minute
Curtea Constituțională se reunește duminică în ședință pentru a dezbate contestațiile depuse privind candidaturile la prezidențiale, transmite Agerpres. Ședința de judecată a Curții Constituționale privind contestațiile înregistrate în temeiul Legii

Victor Ponta anunță că renunță la cetățenia sârbă înainte de ședința CCR care analizează o contestație împotriva candidaturii sale

HotNews acum 4 ore
Victor Ponta, candidat independent la alegerile prezidențiale din luna mai, a anunțat într-un mesaj pe contul său de Facebook că renunță la „cetățenia onorifică pe care a primit-o din partea Parlamentului sârb” în 2018. Decizia sa vine în contextul

Mesaj RO-Alert în București, pentru dispariția unui tânăr de 14 ani. Oamenii care pot oferi detalii sunt rugați să sune la 112

Libertatea acum 2 ore
Un mesaj RO-Alert a fost emis de către autorități, după ce un tânăr în vârstă de 14 ani, din București, este dat dispărut. Acesta a plecat de acasă, vineri, 14 martie, și nu s-a mai întors.

Anamaria Gavrilă: Această candidatură este una de conjunctură. Noi suntem aici un simbol

Ziarul Financiar acum 35 minute
Lidera POT, Anamaria Gavrilă, ş-a depus, sâmbătă seara, candidatura la alegerile prezidenţiale. „Această candidatură este una de conjunctură. Noi nu recunoaştem aceste alegeri ca fiind unele legitime, însă ei au creat un joc care este nedrept”, spun

Jandarmii au găsit obiecte şi substanţe interzise la suporterii echipei Steaua, la intrarea în Bucureşti. Zeci de fani au ajuns la secţia de poliţie

News.ro acum 38 minute
Jandarmeria Capitalei anunţă că, în contextul meciului din Liga a II-a între echipele AFC Câmpulung Muscel şi Steaua Bucureşti, de la Câmpulung, s-au luat măsuri în privinţa a zeci de suporteri ai Stelei la care s-au găsit obiecte şi substanţe inter

Miting EuRo Manifest în Piaţa Victoriei pentru susținerea apartenenţei la UE. Fanii lui Călin Georgescu, identificați de jandarmi

Libertatea acum o ora
Peste 1.000 de oameni au fost prezenți sâmbătă, 15 martie, la mitingul „EuRo Manifest” din Piaţa Victoriei din Bucureşti. În zonă au fost găsiți și susţinători ai lui Călin Georgescu, iar jandarmii au făcut apel la oameni să nu răspundă provocărilor.

CNA a decis eliminarea conţinutului ilegal al unor postări de pe TikTok în care erau ameninţaţi membrii BEC

News.ro acum o ora
Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a decis, sâmbătă, eliminarea unor materiale audiovizuale de pe TikTok în care erau ameninţaţi memebri ai Biroului Electoral Central (BEC). De asemenea, va fi analizată închiderea conturilor pe care au fost

Viktor Orban promite măsuri drastice împotriva presei şi ONG-urilor într-un discurs presărat cu teorii ale conspiraţiei: “Urmează curăţenia de Paşte. Insectele au iernat / Vom elimina întreaga armată din umbră”

News.ro acum 2 ore
Premierul populist al Ungariei, Viktor Orban, a promis sâmbătă că îşi va elibera ţara de cei despre care susţine că lucrează pentru interesele puterilor străine, afirmând că guvernul său de dreapta va elimina o „armată din umbră” globală care serveş

Incendiu într-o cameră aflată la etajul 6 al unui cămin studenţesc din Cluj-Napoca/ Aproximativ 200 de persoane au ieşit din clădire

News.ro acum 2 ore
Un incendiu a izbucnit, sâmbătă după-amiază, într-o cameră aflată la etajul 6 al unui cămin studenţesc din Cluj-Napoca, pompierii intervenind cu trei autospeciale şi reuşind să stingă focul. Aproximativ 200 de persoane au ieşit din clădire, fără a a

Superliga: Farul a remizat cu Poli Iaşi, scor 0-0, în prima etapă a play-out-ului

News.ro acum 27 minute
Formaţia Farul Constanţa a terminat la egalitate, sâmbătă, pe teren propriu, scor 0-0, cu echipa Poli Iaşi, în prima etapă a play-out-ului Superligii. Farul: Buzbuchi – Sîrbu (Gustavo ’60), Larie, Bălaşa (Baptista ’80), Cr. Ganea – Vînă, Dican (N. P

Vremea

București
acum

15°
sâm.

14°/25°
dum.

12°/18°
lun.

4°/12°
mar.

1°/7°
Iasi
acum

sâm.

8°/24°
dum.

5°/10°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

17°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/16°
lun.

5°/10°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

10°/22°
dum.

4°/11°
lun.

-1°/6°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

11°
sâm.

11°/20°
dum.

6°/11°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/6°