Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Peste 3.500 de cereri ale studenţilor pentru cazare în căminele din Timişoara, neacoperite

Publicat in Ziua de Vest, luni 30 septembrie 2013 ·

Cele patru universităţi de stat din Timişoara au primit peste 16.500 de cereri de cazare în cămine din partea studenţilor, însă oferă doar 13.000 de locuri. Ceilalţi studenţi sunt nevoiţi să găsească o altă soluţie, precum închirierea unei locuinţe, la preţuri care pornesc de la 130 de euro pe lună. Aproximativ 13.000 de studenţi în Timişoara au asigurat un loc în căminele celor patru universităţi de stat din municipiu, însă alţi 3.500 care au făcut cereri şi nu au prins locuri în cămine sunt nevoiţi să apeleze la alte variante, precum închirierea unor locuinţe în oraş, la preţuri care pornesc de la 130 de euro pe lună pentru o garsonieră.

Universitatea Politehnica a reuşit să îi cazeze în căminele proprii pe toţi cei 6.000 de studenţi care au făcut cereri, la fel şi Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului "Regele Mihai I al României", care are 1.516 locuri în căminele studenţeşti.

Universitatea de Vest, însă, are disponibile doar 3.000 de locuri, pentru 6.000 de studenţi care au cerut un loc în cămin, iar la Medicină sunt disponibile 2.500 de locuri, numărul cererilor fiind de aproximativ 3.000.

Niciuna dintre cele patru universităţi de stat, unde studiază peste 17.700 de studenţi doar în primul an şi peste 50.000 în total, nu a modificat tarifele pentru locurile de cazare în cămine faţă de anul trecut, preţurile situându-se între 46 şi 300 de lei.

La Politehnică, toţi studenţii au prins locuri de cazare în cămine

Vânzoleală mare în Complexul Studenţesc din Timişoara la sfârşitul acestei săptămâni. Studenţii încărcaţi cu bagaje, unii dintre ei însoţiţi de părinţi, au venit să îşi ia în primire locurile care le-au fost repartizate în cămine. Alexandru a venit din Mehedinţi şi este student în anul al doilea la Facultatea de Matematică şi Informatică. S-a cazat deja şi spune că împarte aceeaşi camer

Articolul in Ziua de Vest >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bolojan: Le cer românilor puțină răbdare

Mediafax acum 41 minute
„Eu nu le cer românilor nici să ne cauționeze, nici să ne acorde încrederea, eu le cer puțin în răbdare, pentru că nu va dura mult timp și o să se convingă dacă acest guvern va lua deciziile care țin de dreptatea socială”, spune premierul Ilie Boloj

Donald Trump anunţă tarife de 25% pentru Japonia şi Coreea de Sud; UE şi BRICS sub presiune

News.ro acum 39 minute
Preşedintele Donald Trump a anunţat luni impunerea unui tarif de 25% pentru importurile din Japonia şi Coreea de Sud, începând cu 1 august, în cadrul unei noi campanii de presiune comercială globală. Decizia vine odată cu trimiterea primelor scrisor

Von der Leyen a vorbit cu Donald Trump. „UE a rămas fermă” / Detalii din discuției, făcute publice

HotNews acum 6 ore
Von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a discutat, duminică, cu președintele Donald Trump despre comerț și speră să ajungă la un acord până pe 9 iulie, potrivit The Guardian. Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Stefan de Keersmaecker a

Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit, demis de Vladimir Putin, a fost găsit împușcat

Ziua Constanta acum 2 ore
Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit s-a sinucis prin împușcare, anunță luni publicația Izvestia, preluată de Reuters, citată de Agerpres. Președintele rus Vladimir Putin îl destituise luni pe Starovoit printr-un decret, la puțin p

George Simion anunță moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan în ziua în care Cabinetul își asumă pachetul de măsuri fiscale

HotNews acum 7 ore
George Simion a anunțat, luni, că AUR va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan. Tot astăzi, Cabinetul își asumă răspunderea pentru primul pachet de măsuri fiscale, care, printre altele, crește TVA. Într-o postare pe

Guvernul Bolojan și-a angajat răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal. Precizările premierului

Ziua Constanta acum 3 ore
Guvernul Bolojan și-a angajat luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului. Ședința plenului Parlamentului se desfășoară cu prezență fizică și online. Premierul Ilie Bolojan a transmis în urma ședinței de plen.

Ce s-a întâmplat cu cei trei pui ai ursoacei care a ucis un motociclist pe Trasfăgărăşan. Anunțul autorităților

HotNews acum 5 ore
Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) a anunțat, luni, ce s-a întâmplat cu cei trei pui de urs după ce mama lor a fost ucisă de autorități în urma atacului mortal asupra unui motociclist, la începutul lunii iulie. Puii rămaşi orfani au fos

De ce spune un lider PPE că moțiunea de cenzură împotriva Ursulei von der Leyen inițiată de eurodeputați români „nu e un lucru bun”

HotNews acum o ora
Faptul că inițiatorii moțiunii de cenzură împotriva Comisiei Europene sunt europarlamentari aleși în România nu este un lucru bun, pentru că țara noastră este inevitabil asociată cu un demers antieuropean, a declarat luni, la Strasbourg, eurodeputat

Locuitorii din București au primit mesaj RO-Alert despre codul roșu de caniculă (FOTO)

Ziua Constanta acum 11 ore
Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. „Avertizare meteo/Cod roșu de c

Ministrul Transporturilor: Voi uza de toate prerogativele pe care le am pentru ca indemnizaţiile tuturor membrilor de CA din societăţile şi instituţiile aflate în subordonare să scadă drastic / Plan de eficientizare şi restructurare la TAROM

News.ro acum o ora
Ministrul Transporturilor, Ciprian Şerban, a afirmat, luni, că va folosi toate prerogativele pentru reducerea indemnizaţiilor membrilor din Consiliile de Administraţie de la toate companiile din subordine şi a cerut un plan de eficientizare şi restr

Vremea

București
acum

28°
lun.

22°/37°
mar.

19°/38°
mie.

18°/35°
joi

16°/29°
Iasi
acum

31°
lun.

20°/37°
mar.

22°/38°
mie.

19°/30°
joi

15°/25°
Constanta
acum

24°
lun.

21°/31°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
joi

17°/28°
Cluj-Napoca
acum

26°
lun.

19°/34°
mar.

18°/35°
mie.

14°/22°
joi

13°/17°
Timisoara
acum

23°
lun.

20°/35°
mar.

18°/39°
mie.

14°/17°
joi

12°/22°