Încă mai există romaşcani care vor îngheţa de frig în case la iarnă, din cauza lipsei unei surse de căldură. Costul unei centrale termice de apartament şi montarea ei pot ajunge la 7.000 de lei.
Iarna se apropie cu paşi repezi, iar unii dintre romaşcani vor îngheţa de frig în case – din cauza faptului că au venituri foarte mici -, sau se vor încălzi doar de la aragaz, întrucât nu au nici centrală, nici sobă, nici calorifere electrice, iar centralele de cartier s-au închis de mult. Există şi familii care, deşi au centrală proprie de apartament, preferă să nu îi dea drumul din cauza facturii foarte mari la gaz.
Rodica T., de 68 de ani, din Roman, locuieşte singură în cartierul Favorit de trei ani, de când soţul ei a decedat. Neavând copii, până în 2010, fiecare iarnă şi-o petrecea în satul Ion Creangă, împreună cu partenerul de viaţă, în locuinţa unei cumnate. După moartea soţului, nu a mai fost bine primită acolo şi s-a mutat definitiv în apartamentul din oraş, care nu era, însă, dotat cu niciun fel de instalaţie de încălzire. De atunci, femeia se încălzeşte în fiecare iarnă doar de la aragaz. Între timp, a adunat şi o datorie de 1.800 de lei la asociaţie.
“Ce se fac, unde să mă duc? Am pensia de 420 de lei, din care îmi iau pastile de 150 de lei, mai iau câte ceva de mâncare şi abia dacă mai pot să mai dau câte ceva şi la asociaţie şi lumină. Cu ce bani să îmi pun centrală? Costă zeci de milioane… Mă chinui aşa, cu aragazul. Iarna, dorm în bucătărie. Mai pun o plapumă, iau haine mai groase… Ce să facem, trebuie să trăim cumva”, a povestit bătrâna.
O altă familie din oraş, cu trei copii, deşi are montată o centrală proprie, preferă să nu îi dea drumul tot timpul din cauza facturilor mari la gaz metan. “Am reuşi să ne punem centrală acum cinci ani, când am venit din Italia. Dar, de atunci, lucrez numai eu. Soţia are grijă de copii. Acum doi ani