Liberalul Mihail Vlasov vrea să-i reducă la tăcere pe cei care i se opun în camerele de comerţ judeţene. Printr-un proiect de lege, iniţiat de câţiva "apropiaţi" şi afl at în dezbatere la Senat, el încearcă să obţină putere deplină asupra acestora. Sursa: AGERPRES
Lunile trecute, Mihail Vlasov, şeful Camerei de Comerţ şi Industrie a României (CCIR), a fost acuzat de deturnare de fonduri de mai multe camere de comerţ locale. Replica nu s-a lăsat aşteptată. Câţiva politicieni apropiaţi, între care şi Aurel Vainer, au iniţiat un proiect de lege prin care cer puteri extinse pentru acesta. Proiectul de lege 285/2013 propune desfiinţarea forurilor de conducere ale camerelor de comerţ judeţene, dacă acestea nu se subordonează CCIR.
Ce spune noul proiect
● În prezent, preşedinţii camerelor de comerţ judeţene sunt aleşi de "adunarea generală sau adunarea generală a reprezen tanţilor". Iniţiatorii legii propun însă ca "persoana aleasă în funcţia de preşedinte de cameră judeţeană să fie validată de către biroul de conducere al Camerei Naţionale", controlat de Vlasov. În caz de nerespectare a prevederii, adunarea generală a camerei de comerţ judeţene va fi dizolvată.
● Totodată, în proiect se prevede că, "de la data intrării în vigoare a prezentei legi, denumirea de cameră de comerţ poate fi folosită numai cu avizul Camerei Naţionale". Reprezentanţii camerelor de comerţ judeţene spun că prevederea echivalează cu desfiinţarea camerelor de comerţ judeţene. Reînfiinţarea acestora va avea loc doar dacă instituţia patronată de Vlasov îşi va da acordul.
● În opinia repre zentanţilor CCI Dolj, scopul urmărit prin proiect este desfiinţarea Camerelor de Comerţ care au intrat în conflict cu Vlasov. "Este vorba despre încercarea conducerii CCIR de a elimina Camerele Judeţene care au făcut publică posibila deturnare de fonduri de peste 5.000.000 de euro înfăptuită