Investiţiile cerute prin caietul de sarcini al licitaţiei prin care administraţia locală intenţionează să concesioneze serviciul de salubritatea stradală pe opt ani depăşesc valoarea contractului,
se plâng operatorii de salubritate.
Una dintre societăţile care operează în prezent în municipiu nu exclude posibilitatea de a contesta caietul de sarcini, având în vedere faptul că municipalitatea solicită doar maşini euro 5. Primarul Emil Boc spune că respectiva documentaţia n-a fost făcută pentru operatorii de salubritate ci după cerinţele Autorităţii Naţionale de Reglementare şi Monitorizare a Achiziţiilor Publice (ANRMAP), aşa cum cer normele europene, cu votul Consiliul Local.
Licitaţia deschisă pentru concesionarea serviciului de salubrizare stradală si deszăpezire din municipiul Cluj-Napoca a fost lansată în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice în 24 septembrie. Deschiderea ofertelor este programtă în 18 noiembrie. Contractul este estimat la peste 137,6 milioane de lei şi implică activităţi de măturat manual, întreţinerea curăţeniei, spălatul carosabilului şi al trotuarelor, stropitul carosabilului, curăţat manual rigole, măturat mecanizat, curaţat manual al zăpezii şi gheţii, pluguitul, combaterea poleiului, curăţarea de zăpadă şi gheaţă a gurilor de scurgere, încărcat, transportat zăpadă şi gheaţă.
Administraţia locală clujeană scoate la mezat două loturi (sectorare) pentru prestarea respectivelor servicii, aşa cum se derulează şi în prezent contractractele pentru salubritate stradală.
Operatorii care participă la procedură trebuie să prezinte informaţii privind situaţia personală, inclusiv să prezinte datele privind înscrierea în registrul comerţului sau al profesiei. La capitolul capacitate economică şi financiară, firmele interesate de procedură trebuie să prezinte bilanţul contabil pe 2010, 2011 şi 2012, vizat şi înregi