Mesajul a fost trimis. Multumesc!

A fost inventată planta care face şi roşii şi cartofi

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 30 septembrie 2013 ·

O plantă cre produce atât roşii, cât şi cartofi, numită TomTato, a fost lansată pe piaţă de către o firmă în Marea Britanie.

Compania Thompson and Morgan, din Ipswich, susţine că plantele hibrid nu sunt modificate genetic. Plante similare au fost create şi în trecut în Marea Britanie, însă producătorii precizează că TomTato este prima care ajunge pe piaţă.

Planta a fost realizată prin altoire, iar gustul legumelor - care suferea alteraţii neplăcute în precedentele tentative - pare să fie la fel ca al celor produse de plante normale.

Mai mult, directorul companiei susţine că roşiile sunt mai gustoase decât cele care se găsesc în magazine în acest moment, iar că planta hibrid este rezultatul unei munci de un deceniu.

"A fost foarte greu să realizăm planta deoarece tulpinile celor două plante nu sunt deloc similare, iar altoirea a durat foarte multă vreme. A fost o operaţiune foarte dificilă", a spus directorul Paul Hansord.

TOP 3 RECOMANDĂRI: Traian Băsescu: „Pe această proastă guvernare, ne pregătim de o creștere accelerată a șomajului”

Un POLIȚIST şi un PROCUROR şi-au stricat viaţa din cauza unei FEMEI. Și-au făcut VIAȚA un CALVARUdrea:"România se îndreaptă spre dezastru. Suntem foarte departe de ținta de deficit bugetar asumată în acordul cu FMI și CE"

TOP 3 ARTICOLE POPULARE: IMPRESIONANT. Ce i-au făcut noii stăpâni unui câine care nu avea curaj să ridice capul din pământ după ani în care a fost chinuitO HAITĂ de LUPI s-a NĂPUSTIT asupra unui fotograf. Continuarea la care NU te aşteptai | GALERIE FOTO / VIDEOEXPERIMENT: MII de CHIPURI de femei au fost contopite pentru a ARĂTA FAŢA cea mai COMUNĂ, în fiecare ţară. VEZI CUM ARATĂ femeia din România!

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tragedie în SUA, după ce o mașină a intrat într-o mulțime adunată în Los Angeles. Sunt peste 20 de răniți

Gandul acum 10 minute
Tragedie în SUA, acolo unde aproximativ 20 de persoane au fost rănite sâmbătă dimineața, după ce o mașină a intrat într-o mulțime adunată în Los Angeles, sâmbătă dimineața. Potrivit primelor informații, o mașină a intrat în mulțime pe bulevardul San

Dominic Fritz, „concluzii din culise” după vizita în Germania, unde a mers cu Nicușor Dan: „M-a amuzat cum unii dinozauri ai diplomației au ridicat sprâncenele”

HotNews acum 2 ore
Liderul USR, Dominic Fritz, care l-a însoțit în Germania pe președintele României, le răspunde unor „dinozauri ai diplomației” care „au ridicat sprâncenele”, după selfie-ul făcut în avion, în drum spre Berlin, și spune că „trebuie să se schimbe radi

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 3 ore
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

SUA iau în considerare interzicerea accesului inginerilor străini la sistemele de apărare

G4Media acum 30 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Secretarul apărării american, Pete Hegseth, a declarat vineri că administraţia SUA ia în considerare interzicerea accesului inginerilor străini la sistemele Departamentului Apărării, informează agenț

Ministrul Mediului infirmă INTERZICEREA centralelor de apartament: ”Fake news” / Ce spune Directiva privind performanța energetică a clădirilor

Gandul acum o ora
Vor fi sau nu interzise centralele de apartament de către UE? O întrebare aflată pe buzele multor cetățeni, care a stârnit de multe ori discuții aprinse și chiar controverse în spațiul public. Diana Buzoianu, ministrul Mediului, susţine că ideea int

Francesco Bagnaia, în pole position pentru Marele Premiu al Cehiei de MotoGP / Marc Marquez a terminat pe doi calificările

G4Media acum 42 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Dublul campion mondial Francesco Bagnaia (Ducati) a obținut, sâmbătă, pe pista uscată de la Brno, pole position-ul pentru Marele Premiu al Cehiei de MotoGP, stabilind cel mai bun timp (01:52.303). Ur

Ministru USR, despre candidatura lui Cătălin Drulă la Primăria Capitalei: „Este exact acelaşi profil pe care l-a avut şi Nicuşor Dan”

HotNews acum 10 minute
Ministra Mediului Diana Buzoianu consideră că fostul lider USR Cătălin Drulă este „un om aplecat pe cifre”, exact cum este și președintele Nicușor Dan, fostul primar al Capitalei. Ministra USR a fost întrebată sâmbătă, la Prima TV, dacă Drulă va fi

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum 3 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

Medalie de aur pentru România la atletism, la Campionatele Europene U23

Mediafax acum o ora
În aceste zile au loc Campionatele Europene U23 de atletism, la Bergen, în Norvegia, iar o reprezentantă a României din competiție a bifat o performanță remarcabilă. Este vorba despre Alexia Ioana Dospin, care vineri, 18 iulie 2025, a cucerit medali

Funcţionari publici din primării, despre noile măsuri anunțate de Guvern: „O nouă ofensivă austeră împotriva celor care muncesc în condiţii dificile”

Adevarul acum 2 ore
Sindicaliștii își exprimă îngrijorarea față de pachetul nr. 2 de măsuri fiscale anunțat de premierul Ilie Bolojan, declarând că „reprezintă o nouă ofensivă austeră împotriva celor care muncesc în condiţii dificile şi precare”.

Vremea

București
acum

29°
sâm.

17°/30°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

25°/39°
Iasi
acum

28°
sâm.

17°/28°
dum.

16°/31°
lun.

18°/34°
mar.

22°/37°
Constanta
acum

28°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

27°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/36°
lun.

21°/39°
mar.

18°/34°