Dupa intalnirea sa cu presedintele SUA, Barack Obama, in cadrul recentului summit G20, seful statului rus, Vladimir Putin, a propus trecerea sub control international si distrugerea intregului arsenal de arme chimice existent la nivel mondial.
„Aceasta misiune cheie, si anume aceea de a depune toate eforturile pentru ca rezervele de armament chimic de care inca mai dispun statele lumii sa fie plasate sub control internatinal si, ulterior, distruse, a fost sugerata de presedintele Putin dupa discutiile purtate la Sankt-Petersburg cu Barack Obama”, a declarat ministrul rus al afacerilor externe, Serghei Lavrov, intr-un interviu acordat cotidianului Kommersant.
In alta ordine de idei, seful diplomatiei de la Kremlin si-a exprimat speranta ca Occidentul nu va permite ca opozitia sa blocheze punerea in aplicare a rezolutiei ONU privind armele chimice. Lavrov a aratat, in context, ca tarile occidentale si statele Golfului Persic au acces si influenta asupra tuturor celor care lupta acum in Siria.
„Sunt acolo grupari teroriste care nu asculta de nimeni altcineva decat de Al-Qaida si, cum se spune, nu exista, probabil, nici un fel de contacte normale de comunicare cu acestea”, a spus Lavrov. Dar opozitia, influentata de jucatori externi, trebuie sa fie instruita. Ea trebuie sa primeasca un semnal, pentru a nu indrazni sa boicoteze acest proces”, a continuat ministrul rus al afacerilor externe.