E septembrie, deci rețelele de socializare sînt pline cu link-uri la toate melodiile de sezon: de la “Emoția de toamnă” a lui Alifantis la “Wake me Up WhenSeptember Ends” a celor de la Green Day. Stați liniștiți la locurile voastre, n-o să mai adaug la calvarul ăsta, deși mai știu și eu vreo două-trei piese care încă n-au intrat în circuitul estival. Nu, cu altceva vin eu să vă deranjez acum. Poate trage iubita/iubitul de voi să vă tîrască în natură, să admirați “culorile toamnei cu care se îmbracă acum pădurea”, mai ales dacă s-a blocat, intelectual, la compunerile din clasa a III-a. Ei bine, dacă tot ajungeți să vînați culori, măcar să știți și voi de ce vi se întîmplă asta.

După cum am învățat cu toții în clasa a V-a, iar unii ne mai amintim și-n ziua de azi, toate plantele verzi au un pigment care se cheamă clorofilă și care e fundamental pentru fotosinteză. Fotosinteza e procesul ăla în care planta absoarbe lumină, o transformă în energie chimică pentru treburile ei interne și, pe drum, desface apa în ioni de hidrogen și oxigen, pe care-l eliberează în atmosferă și de-aia putem noi să respirăm. Ei, cînd zilele se scurtează, iar lumina solară nu mai e ce-a fost peste vară, copacii se pregătesc de “hibernare”, iar fotosinteza cam încetează. Mai ales că iarna aerul e mai uscat (fotosinteza are nevoie de umiditate), iar lumina mai puțină. Prin urmare, copacul încetează producția de clorofilă. Care-i verde, v-ați prins, pentru că pigmentul absoarbe foarte bine culorile albastru și roșu, dar aproape deloc verdele, pe care îl reflectă în ochii noștri. Dacă producția încetează, culoarea verde se scurge, încet-încet, din frunzele copacilor.

Și aici intervin ceilalți pigmenți din frunze. Că doar nu vă imaginați că există doar clorofilă. În plante mai există doi pigmenți, xantofila și carotenul. Dacă ați ști greacă și franceză, ați deduce singuri că ăștia