Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cod portocaliu de ploi pentru Capitală şi opt judeţe din sud-est, de luni seară. Preipitaţii de până la 80 de litri pe metru pătrat

Publicat in Ziarul Financiar, luni 30 septembrie 2013 ·

Capitala şi judeţele Ilfov, Teleorman, Giurgiu, Călăraşi, Ialomiţa, Brăila, Tulcea şi Constanţa se vor afla, în intervalul luni, ora 21.00 - miercuri, ora 2.00, sub cod portocaliu de ploi, fiind aşteptate precipitaţii de până la 80 de litri pe metru pătrat, potrivit unei avertizări emise de ANM.

În intervalul menţionat, vremea se va răci considerabil, în special în regiunile extracarpatice şi cele centrale, unde frecvent temperaturile din timpul zilei se vor situa cu aproximativ 10 grade sub valorile medii multianuale ale acestei perioade a anului, se mai arată în avertizarea emisă de Adminstraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

Meterologii au emis, de asemenea, două atenţionări cod galben de ploi, care vizează, începând de duminică seară, judeţe din jumătatea de sud a ţării.

Astfel, în intervalul duminică, ora 21.00 - luni, ora 13.00, vor fi sub cod galben Capitala şi judeţele Timiş, Caraş-Severin, Mehedinţi, Gorj, Dolj, Olt, Teleorman, Ilfov, Călălaşi, Giurgiu şi, parţial, Vâlcea, Argeş şi Dâmboviţa.

Potrivit ANM, din seara zilei de duminică, 29 septembrie, până în după-amiaza zilei de luni, 30 septembrie, va ploua pe arii extinse în Banat, Oltenia şi cea mai mare parte a Munteniei. În aceste regiuni, în intervalul menţionat, se vor cumula local cantităţi de apă de 20 - 25 de litri pe metru pătrat şi izolat, îndeosebi în zona Munţilor Banatului, peste 30 de litri pe metru pătrat.

În intervalul luni, ora 13.00 - miercuri, ora 8.00, codul galben de ploi se va extinde în judeţele Prahova, Buzău, Vrancea şi Galaţi, urmând să acopere integral şi judeţele Vâlcea, Argeş şi Dâmboviţa.

"În Banat, Oltenia, Muntenia, Dobrogea şi sudul Moldovei, va ploua pe arii extinse şi se vor cumula cantităţi de apă ce vor depăşi local 30…35 l/mp şi izolat 60…70 l/mp.

În sudul şi sud-estul teritoriului vântul se va intensifica, cu viteze de

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Manele pe Arena Națională! Florin Salam, surpriza lui Salvatore Ganacci la Neversea Kapital

Cancan acum o ora
Festivalul Neversea Kapital, ediția 2025, a marcat un moment fără precedent în istoria evenimentelor muzicale din România. Sâmbătă, 5 iulie, Arena Națională din București a fost locul în care granițele dintre genuri muzicale s-au estompat spectaculo

Cum va arăta atacul lui FCSB, după ce Alibec și Bîrligea sunt indisponibili: „Asta va fi formula”

Gazeta Sporturilor acum o ora
- , în Supercupa României. Fostul internațional român Ilie Dumitrescu (56 de ani) a analizat situația celor de la , după meciul câștigat sâmbătă seara, în Supercupa României, scor 2-1 cu . Campioana României a rămas fără ambii atacanți văzuți titula

Patru judeţe din sudul ţării, sub val de caniculă extremă. ANM a emis Cod roşu

Mediafax acum 26 minute
Valul de căldură va continua să se intensifice, iar în judeţele Mehedinţi, Dolj, Olt şi Teleorman se vor înregistra temperaturi maxime de 38…41 de grade. Disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va dep

China ar putea împinge Rusia să atace NATO pentru a cuceri Taiwanul, avertizează Mark Rutte

Mediafax acum o ora
Într-un interviu acordat publicației The New York Times, Rutte a subliniat că un posibil atac chinez asupra Taiwanului ar putea fi precedat de o agresiune rusă în Europa, coordonată cu Beijingul. China ar putea folosi Rusia pentru a destabiliza NATO

Extrageri Loto duminică, 6 iulie. Report de peste 2,18 milioane de euro la Loto 6/49

Adevarul acum o ora
Duminică, 6 iulie, vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 şi Super Noroc, după ce la tragerile loto de joi, 3 iulie, Loteria Română a acordat 18.076 de câştiguri în valoare totală de peste 1,26 milioane de lei.

Elon Musk anunță formarea Partidului America: „Va reda libertatea”

Adevarul acum o ora
Miliardarul Elon Musk a anunțat sâmbătă, 5 iulie, crearea mişcării sale politice denumite „America Party” - Partidul America.

Bilanțul inundațiilor din TEXAS a urcat la 51 de morți. În continuare zeci de persoane sunt date dispărute, inclusiv 27 de fete de la o tabără de vară

Gandul acum 2 ore
Bilanțul victimelor inundațiilor devastatoare care au cuprins centrul statului Texas a urcat la 51 de morți, a anunțat șeriful comitatului Kerr, citat de NBC. Printre victime se numără și câțiva copii. Între timp, autoritățile caută în continuare ze

Cutremur de suprafață, duminică dimineață, în județul Gorj

HotNews acum 2 ore
Un cutremur de suprafaţă cu magnitudinea 3,3 s-a produs, duminică dimineaţa, la ora 6:29, în Oltenia, judeţul Gorj, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), transmite Agerpres. Seis

Pe site-ul Ministerului Sănătății va fi disponibil un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Ziua Constanta acum 2 ore
Începând cu 14 iulie 2025, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătății un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale. Anunțul a fost făcut de Ministerul Sănătății pe pagina de Facebook. Noul ministrul al Sănătății, Alexa

Charalambous s-a convins după ce FCSB a câștigat Supercupa: „Va avea mai multe minute în acest sezon”

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
. Elias Charalambous (44 de ani), tehnicianul campioanei României, a oferit prima reacție după câștigarea Supercupei României. Despre Ștefănescu am spus în sezonul trecut că nu am fost destul de corecți față de el. Sper că va avea mai multe minute î

Vremea

București
acum

27°
dum.

20°/36°
lun.

23°/39°
mar.

23°/38°
mie.

21°/35°
Iasi
acum

25°
dum.

19°/37°
lun.

19°/38°
mar.

22°/38°
mie.

19°/34°
Constanta
acum

29°
dum.

19°/29°
lun.

21°/27°
mar.

21°/27°
mie.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

25°
dum.

15°/34°
lun.

19°/38°
mar.

17°/35°
mie.

15°/20°
Timisoara
acum

27°
dum.

17°/37°
lun.

19°/40°
mar.

18°/39°
mie.

13°/21°