Google riscă să fie amendat cu 150.000 de euro de Comisia Naţională pentru Computere şi Libertăţi Civile (CNIL) din Franța pentru că refuză să își modifice politica privind folosirea datelor personale ale utilizatorilor, scrie Le Figaro.
Cu ce i-a supărat Google pe francezi?
Operatorul celui mai accesat motor de căutare din lume încalcă legislaţia franceză pentru că “nu-și informează utilizatorii despre modul în care le sunt folosite datele personale şi nu pot avea un control asupra folosirii acestora”, potrivit autorității franceze.
Pe 20 iunie, CNIL i-a dat companiei Google un termen de trei luni de zile să modifice politica privind folosirea datelor personale ale utilizatorilor. Pentru că acest termen a expirat și Google nu s-a conformat legii franceze privind confidențialitatea datelor, Franța va lansa o procedură de sancționare a gigantului informatic american Google.
„În acest context, președinta CNIL va desemna un raportor în vederea lansării unei proceduri formale de sancționare, așa cum se prevede legea în Franța”, se arata într-un document semnat de CNIL.
CNIL a solicitat Google să precizeze mai ales „finalitatea” datelor personale pe care le colectează, atunci când un internaut folosește serviciile gigantului informatic sau când navighează cu motorul de căutare și, totodată, sa definească „o durată de conservare” a acestor date.
Organismul a cerut, de asemenea, ca grupul să „informeze” și să ceară acordul prealabil al utilizatorilor înainte de instalarea în calculatoarele acestora a modulelor cookie, care permit urmărirea utilizatorului de internet și direcționarea anunțurilor publicitare.
În Franța, sancțiunile financiare pe care le poate aplica CNIL în acest caz pot merge până la 150.000 de euro.
În momentul de față Google își arogă dreptul de a citi mail-urile internauților pentru a le afișa apoi mesaje publi